Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Precizări de presă
Ca urmare a unui incident petrecut în Republica Serbia, în care au fost implicați cetățeni din state terțe și state membre UE, inclusiv România, participanți la un seminar de formare pentru membri ai mediului non-guvernamental organizat la Belgrad, Ministerul Afacerilor Externă precizează următoarele:
În noaptea 21 spre 22 ianuarie, Ambasada României la Belgrad a fost contactată de un cetățean român, membru al unei organizații non guvernamentale române, activ în proiecte cu caracter social, participant la seminarul menționat și care a semnalat că, în acea noapte, a fost legitimat de către autoritățile locale de poliție și condus la sediul unei secții de poliție din Belgrad, alături de alți participanți la seminar. Ulterior a fost dispusă măsura părăsirii Serbiei în termen de 24 de ore, cu privire la cetățeanul român și la alți cetățeni străini participanți, precum și măsura interdicției intrării în Serbia pentru o perioadă de un an.
Cetățeanul român a semnalat Ambasadei faptul că măsura a fost dispusă fără alte explicații, fiind invocate motive de securitate națională, conform legislației sârbe.
Având în vedere caracterul extrem de dur al măsurii, Ambasada a sesizat imediat Ministerul sârb al Afacerilor Externe, pe cale oficială, solicitând, în exercitarea funcțiilor privind acordarea asistenței consulare, clarificări privind motivele care au condus la luarea măsurilor menționate. De asemenea, cetățeanul român, care a părăsit în siguranță Serbia în cursul zilei de 22 ianuarie a.c., a primit consiliere cu privire la modalitățile de contestare a măsurii, prevăzute de legislația sârbă.
Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada României la Belgrad, în consultare și cu alte misiuni diplomatice ai căror cetățeni au fost vizați de măsuri similare, mențin cazul în atenție.
Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].