Comunicat de presă - Asociația MediaUno
'Un singur gând: România!'
Gala Excelenței 'Împreună protejăm România' ediția a V-a
Grupul de Presă MediaUno, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Institutul Național de Statistică și Asociația MediaUno organizează, pe data de 21 ianuarie 2025, la București, Muzeul Național de Artă al României, Sufrageria Regală, de la ora 18.00, evenimentul cu titlul 'Un singur gând: România', ediția a V-a a Galei Excelenței 'Împreună protejăm România', al XXVI-lea eveniment din cadrul proiectului național 'Împreună protejăm România'.
Gala continuă tradiția evenimentelor 'Împreună protejăm România' dedicate celebrării Unirii Principatelor Române și se dorește a fi o platformă dedicată premierii unor lideri cu comportament proactiv de susținere a intereselor naționale.
Gala Excelenței 'Împreună protejăm România - Un singur gând: România!' este dovada aprecierii noastre față de cei care au dovedit asumare, înțelepciune în decizii și alegerea unei căi drepte pentru rezolvarea problemelor.
Proiectul 'Împreună protejăm România' a fost inițiat în anul 2020 de Grupul de Presă MediaUno și dezvoltat împreună cu Institutul Național de Statistică și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, ajungând la 16 ediții de conferințe și 9 ediții de gală organizate și câteva publicații editate.
Detalii despre acest proiect se regăsesc pe https://impreuna-protejam-romania.ro/
Evenimentul este organizat cu sprijinul:
Ministerului Apărării Naționale, STS - Serviciul de Telecomunicații Speciale, Muzeului Național de Artă al României, Autorității pentru Reformă Feroviară, ANMCS, Agenției Naționale Antidrog, Agenției Națională Împotriva Traficului de Persoane, Colegiului Medicilor din România, Institutului Clinic Fundeni, Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), International Air Transport Association (IATA), Societății Române de Sindrom Lynch , Spitalului 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' Buhuși, Centrului Medical Internațional București, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale 'Dr. Victor Babeș'
Parteneri academici:
Academia de Poliție 'Alexandru Ioan Cuza', Academia de Studii Economice din București,
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila', Universitatea POLITEHNICA din București, Universitatea Româno-Americană, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București
Partener Gold:
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI
Partener cultural:
Ad Libitum Voices
Sponsori:
Asociația R.O.Z, Banca Transilvania, Blue Space Technology, Grup Feroviar Român, Inspet Ploiești, Sonimpex Topoloveni, Vulpoi & Toader Management
Parteneri:
Alka, prin brandul Coffee Station by Plug In, Allurene, Anvergura, Apulum Alba Iulia, Aqua Carpatica, Asociația Investitorilor Spanioli în România (ASEMER), Azay Design, BEKO România, Biocyte, Black Bullet, Camera de Comerț Bilaterală România- Portugalia, Camera de Comerț și Industrie România-Israel, Casa de Flori, Hotel CH Bucharest, Clinica 32, Creative Sign, Comitetul Sectorial Agricultură, Piscicultură și Pescuit din România, Delgaz Grid, Depogaz Ploiești, Domeniile Sâmburești, Electrocentrale București, E.on România, Freixenet, Fundația Scheherazade, Garanti BBVA, Orologeria GALT, Guinot Institut România, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI București, Impera Systems Security, In Frame, My Geisha, Petru & Claymoore, Qzine Catering, Romgaz, Stada România, Starc4Sys, Silhouette Medical Beauty, Top Line
Parteneri media:
Agenția Națională de Presă Agerpres, Capital, Convocator.ro, Doctorul zilei, Evenimentul zilei, Focus Energetic, Future Economy, InfoFinanciar, InvesTenergy, Iubim Brașovul, Nine O'Clock, Radio România, Agenția de presă RADOR, Ro Health Review, Sănătatea Press Group, Sănătatea TV, Ziarul News
Grupul de Presă MediaUno
Asociația MediaUno
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].