Comunicat de presă - IMM România
IMM România a organizat astăzi, 17 ianuarie 2025, împreună cu Patronatul IMM București-Ilfov evenimentul regional sub egida: 'IMM - Dialog Social și Dezvoltare Durabilă'.
Principalele subiecte dezbătute în cadrul evenimentului au fost noi strategii în vederea dezvoltării unui mediu cât mai sustenabil și echitabil pentru întreprinderile mici și mijlocii din România, dialogul social și întărirea implicării reprezentanților mediului de afaceri în procesul de elaborare a politicilor socio-economice care influențează activitatea și rolul angajaților și angajatorilor.
În cadrul dezbaterilor, s-a pus un accent deosebit pe importanța integrării principiilor dezvoltării durabile în activitatea IMM-urilor, având în vedere impactul acestora asupra economiei și societății.
Astfel, în prezența a peste 100 de participanți, evenimentul de astăzi a prezentat avantajele și beneficiile apartenenței la o confederație patronală, îmbunătățirea cadrului legal pentru dezvoltarea negocierilor colective în condiții echitabile pentru patronate și sindicate și modele de bună practică în domeniul dialogului social.
Evenimentul a adus în prim-plan opiniile unor specialiști și reprezentanți de marcă, care au subliniat necesitatea unui parteneriat solid între autorități, IMM-uri și organizațiile patronale pentru a facilita dezvoltarea sustenabilă a mediului de afaceri.
Au luat cuvântul următorii:
- Felix Căprariu, președinte PIMM București-Ilfov;
- Florin Jianu, senator Parlamentul României;
- Andreea Negru, președinte Patronatul European al Femeilor de Afaceri;
- Francisc-Oscar Gal, secretar de stat, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale;
- Mirela Radu, director Liceul Tehnologic 'I.C. Brătianu' ;
- Bogdan Dragnea, director executiv-Direcția Relația cu ONG, Sindicate și Patronate;
- Simona Crisbășanu, responsabil regional IMM România.
'Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].