Comunicat de presă - Teatrul de Păpuși 'Puck'
Pinocchio revine pe scena Teatrului de Păpuși 'Puck'
Unul dintre cele mai iubite spectacole pentru copii din repertoriul Teatrului de Păpuși 'Puck', 'Pinocchio', în regia lui Călin Mocanu, va fi prezentat pe scena instituției duminică, 19 ianuarie, de la ora 11, precum și marți, 21 ianuarie, de la ora 17. De asemenea, sâmbătă, 18 ianuarie, este programat spectacolul 'Faptele minunate ale lui Korösi Csoma Sandor'/ 'Korösi Csoma Sandor csodalatos cselekedetei', în regia Ibolyei Varga.
Micii spectatori clujeni sunt așteptați duminică, 19 ianuarie, de la ora 11 (precum și marți, 21 ianuarie, de la ora 17), la spectacolul 'Pinocchio', după Carlo Collodi.
Regizorul Călin Mocanu aduce în scenă povestea nemuritoare a lui Carlo Collodi, Pinocchio, într-o viziune dinamică și plină de sensibilitate, mai actuală ca niciodată. Aventurile păpușii-băiat le vorbesc celor mari și mici despre onestitate și curaj, despre educație și importanța acesteia în dezvoltarea noastră ca oameni.
Un răzgâiat prin definiție, Pinocchio intră în fel de fel de încurcături până să ajungă la concluzia că cel mai potrivit lucru este să-ți asculți părinții și să fii întotdeauna sincer cu tine și cu cei din jur. Băiețelul din lemn parcurge, așadar, un traseu inițiatic de-a lungul căruia învață, crește, se dezvoltă, devenind, din rebelul poveștii, eroul acesteia.
Scenariul și regia: Călin Mocanu
Scenografia: Marian Sandu
Ilustrația muzicală: Dan Bălan
Distribuția: Andra Cotiușcă, Andreea Bolovan, Ionuț Constantinescu, Ramona Atănăsoaie, Călin Mureșan, Robert Trifan, Ion Iurcu, Cosmin Cârlea și Bogdan Motoșca.
Spectacol inspirat din viața unui explorator maghiar
De asemenea, sâmbătă, 18 ianuarie, de la ora 11, scena instituției va deveni spațiul iluzoriu al evenimentelor petrecute în viața enigmatică a exploratorului, filologului și tibetologului maghiar, Korösi Csoma Sandor. Povestea lui a inspirat spectacolul 'Faptele minunate ale lui Korösi Csoma Sandor' /
'Korösi Csoma Sandor csodalatos cselekedetei'.
Traseul poveștii urmează locațiile indicate în cartea autorului contemporan Molnar Vilmos, operă omonimă din care s-a inspirat și spectacolul secției maghiare de la Teatrul de Păpuși 'Puck'.
Pe drumul lui, eroul spectacolului personaje reale și mitice cum ar fi profesorul de logică din colegiul din Aiud - cinic și nihilist, grupul funcționarilor publici - refractari la eliberarea pașaportului personal, Evreul și Arabul, doi neguțători certați pe te miri ce, Diavolul și Bunul Dumnezeu, Moartea, prințul Siddhartha Gautama, zis 'Cel Treaz', adică Buddha. La capătul drumului pe tărâmul de dincolo îl va cunoaște și pe poetul Petofi Sandor.
- Pe lângă datele biografice mai mult sau mai puțin cunoscute de către public, acest spectacol adaugă elemente fantastice pline de haz și tâlc la legendele născute din viața celui mai vestit secui-maghiar din Transilvania.
Regia și dramaturgia: Varga Ibolya
Versuri: Rumi Laszlo
Scenografia: Albert Alpar
Asistent scenograf: Elena Ilas
Sculptură păpuși: Bogdan Farkas
Compozitor: Domokos Elod
Instrumentiști: Domokos Elod, Köto Áron
Asistenți de regie: Patka Ildiko, Peter Izolda
Distribuție: Balogh Dorottya, Domokos Szabolcs, Giriti Réka, Köto Áron, Mostis Balazs, Peter Izolda, Szucs Tamás.
Mânuitori decor: Balog Ferencz, Horvath Jonathan
Spectacolul este prezentat în limba maghiară, durează aproximativ 50 de minute, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul Fondului Cultural Național al Ungariei.
Informații despre bilete
Biletul de intrare la spectacolele prezentate la sediu în zilele de sâmbătă și duminică costă 48 de lei pentru adulți, 24 de lei pentru pensionari și 12 lei pentru preșcolari, elevi și studenți.
De asemenea, biletul de intrare la spectacolele jucate la sediu de luni până vineri costă 10 lei pentru copii, elevi, studenți (tarif redus cu 75%), pentru pensionari 20 de lei (tarif redus cu 50%), iar pentru adulți 40 de lei.
Biletele se pot achiziționa online, accesând următoarele linkuri:
Pentru spectacolul de sâmbătă, de la ora 11:
https://www.entertix.ro/evenimente/26826/korosi-csoma-sandor-csodalatos-cselekedetei-18-ianuarie-2025-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html
Pentru spectacolul de duminică, de la ora 11: https://www.entertix.ro/evenimente/26839/pinocchio-19-ianuarie-2025-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html
Pentru spectacolul de marți, 21 ianuarie:
https://www.entertix.ro/evenimente/26840/pinocchio-21-ianuarie-2025-teatrul-de-papusi-puck-cluj-napoca.html
De asemenea, se pot achiziționa bilete și de la casieria din foaierul teatrului, în limita locurilor disponibile, înainte de intrarea la spectacole.
Spectatorii sunt rugați să ajungă cu 15 minute înainte de ora de începere a spectacolului.
Despre Teatrul de Păpuși 'Puck'
Teatrul de Păpuși 'Puck' a fost înființat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secția română, cât și la cea maghiară, precum și importante premii și nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuși 'Puck' este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituția clujeană este gazda Festivalului Internațional 'Puck', unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal 'WonderPuck', un eveniment dedicat întregii familii.
Biroul de Marketing
Teatrul de Păpuși PUCK
www.teatrulpuck.ro
www.facebook.com/teatrulpuck
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.