Comunicat de presă - Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș
POETUL NAȚIONAL MIHAI EMINESCU TREBUIE SÃ AIBÃ UN MONUMENT ÎN MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș adresează, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, un mesaj de profundă apreciere pentru toți cei care contribuie la păstrarea și promovarea patrimoniului cultural național. Această zi, în care sărbătorim 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, simbolul identității și unității culturale românești, este un moment de reflecție asupra responsabilității noastre colective de a ne onora personalitățile emblematice.
În acest spirit, salutăm cu bucurie și recunoștința dezvelirea și sfințirea bustului poetului național Mihai Eminescu în incinta Centrului Ecleziastic de Documentare 'Mitropolit Nicolae Colan' din Sfântu Gheorghe, donație a doamnei Gabrielei Muscalu, în cadrul unui eveniment remarcabil organizat de comunitatea românească din zonă. Acest demers constituie un pas important spre îndeplinirea unui ideal de lungă durată al românilor din Covasna: amplasarea unui monument dedicat lui Mihai Eminescu în spațiul public central al municipiului Sfântu Gheorghe.
Considerăm că prezența unui astfel de monument în inima orașului ar reprezenta un omagiu necesar și firesc adus poetului nepereche, dar și un simbol al respectului față de valorile culturale naționale. Amplasarea bustului lui Mihai Eminescu într-un loc de referință ar contribui la reafirmarea vizibilității culturii românești într-un areal multietnic și multicultural, consolidând astfel coeziunea socială și respectul reciproc.
Reiterăm, cu această ocazie, apelul nostru către autoritățile locale și către toate instituțiile abilitate de a sprijini acest proiect, ca parte integrantă a eforturilor comune de promovare a patrimoniului cultural național. Suntem încrezători că dialogul constructiv și susținerea publică vor permite realizarea acestui deziderat.
Ziua Culturii Naționale este nu doar un moment de sărbătoare, ci și un prilej de reafirmare a angajamentului nostru de a păstra vie memoria marilor personalități ale neamului. Împreună, putem asigura generațiilor viitoare accesul la valorile care definesc identitatea noastră culturală.
Forumul Civic al Românilor Sfântu Gheorghe
Din Covasna, Harghita și Mureș
Președinte Dragoș Burghelia
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.