logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța

In Memoriam prof. Univ. Dr. Vasile Lupescu

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) aduce un omagiu la trecerea în eternitate a prof. Univ. Dr. Vasile Lupescu, fost cadru didactic al Facultății de Medicină și conducător de doctorat, fost medic șef al secției clinice Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sf. Apostol Andrei' Constanța, cu o carieră remarcabilă în domeniul chirurgiei ortopedice.

În decursul activității sale profesionale, desfășurate pe parcursul a aproape patru decenii, prof. Univ. Dr. Vasile Lupescu a contribuit la formarea a numeroase generații de medici și a fost un chirurg de referință, soluționând unele dintre cele mai complexe cazuri medicale din ortopedie.

Începând cu anul 1961, prof. Univ. Dr. Vasile Lupescu și-a desfășurat activitatea la Spitalul TBC Mangalia, unde a parcurs toate etapele profesionale, până în 2002. A fost medic secundar, medic specialist, medic primar, doctor în științe medicale, directorul spitalului timp de zece ani (1970-1980) și șeful secției de Tuberculoză.

Ca și cadru didactic al Facultății de Medicină a Universității Ovidius din Constanța, prof. Univ. Dr. Vasile Lupescu a deținut și calitatea de conducător de doctorat, având un rol important în pregătirea și dezvoltarea profesională a multor colegi.

De-a lungul carierei sale, prof. Univ. Dr. Vasile Lupescu a publicat peste 200 de lucrări de specialitate și a participat la numeroase congrese, conferințe, schimburi de experiență și stagii de pregătire din țară și din străinătate, în țări precum: Franța, Spania, Australia, America, Italia etc.

Prof. Univ. Dr. Vasile Lupescu va rămâne în memoria comunității noastre ca un model
De excelență profesională și umană, dedicat dezvoltării domeniului medical.

Dumnezeu să îl odihnească în pace !
Comunitatea academică a Universității Ovidius din Constanța

Afisari: 112

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.