Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu
Percheziții domiciliare într-un dosar vizând infracțiuni de corupție săvârșite de angajați ai Casei Județene de Pensii Sibiu
În data de 15.01.2024, ca urmare a obținerii autorizărilor de la judecătorul de drepturi și libertăți, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu efectuează percheziții domiciliare în 6 locații de pe raza localităților Sibiu, Rășinari, județul Sibiu și Câinenii Mari, județul Vâlcea, precum și la sediul Casei Județene de Pensii Sibiu.
Perchezițiile au fost dispuse în legătură cu săvârșirea unor fapte de corupție de către un funcționar public din cadrul Casei Județene de Pensii Sibiu, precum și de către un agent de pază al acestei instituții.
În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale față de cei doi funcționari, precum și față de alte de 38 de persoane, având calitatea de complici ai acestora sau de mituitori ori cumpărători de influență, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, dare de mită și cumpărare de influență, precum și pentru infracțiuni de complicitate la luare de mită și trafic de influență.
Din probatoriul administrat până în prezent s-a stabilit că în perioada iunie 2024-ianuarie 2025, funcționarul public a primit foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea unor îndatoriri ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, referitoare la emiterea deciziei de pensionare sau la calculul vechimii în muncă, reținându-se în sarcina acestuia 10 infracțiuni de luare de mită.
De asemenea, față de agentul de pază s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale pentru comiterea a 37 de infracțiuni de complicitate la luare de mită și trafic de influență, acesta intermediind primirea mitei de către funcționarul public sau pretinzând foloase materiale în nume propriu, în condițiile în care lăsa să se înțeleagă că are o anumită influență pe lângă funcționarii publici ai instituției și îi poate determina pe aceștia să îi favorizeze pe cumpărătorii de influență. Foloasele materiale pretinse și primite de cei doi constau în sume de bani cuprinse între 100 și 600 lei precum și în produse alimentare.
În cursul zilei de astăzi se efectuează de asemenea audieri ca urmare a punerii în executare a 17 mandate de aducere emise de procuror.
Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, Hunedoara și Alba, având și suportul tehnic al IGPR Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea beneficiază și de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].