Comunicat de presă - Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor
EMINESCU, OMAGIAT LA ORADEA DE ZIUA CULTURII NAȚIONALE
Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor, în parteneriat cu Primăria Oradea, Consiliul Județean Bihor, Universitatea Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Garnizoana Oradea și Muzeul Țării Crișurilor - Complex Muzeal, l-a omagiat astăzi pe poetul național Mihai Eminescu cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la nașterea sa. Din 2010, ziua de naștere a poetului este celebrată ca Ziua Culturii Naționale.
Evenimentul a avut loc la statuia lui Eminescu din piațeta Independenței.
După cuvintele introductive rostite de conf. Univ. Dr. Veronica Buciuman, decanul Facultății de Litere a Universității din Oradea, cei prezenți s-a intonat Imnul de stat al României. În continuare, lect. Univ. Dr. Anca Tomoioagă, specialist eminescolog din cadrul Facultății de Litere a Universității din Oradea, a adresat un îndemn publicului: să recitească operele eminesciene cu atenție. 'Fără a reveni la versurile poetului, riscăm să cădem în capcana de a vorbi despre el în clișee', a avertizat aceasta.
Evenimentul a continuat cu prelegerea dr. Ioan F. Pop, directorul Muzeului Memorial 'Iosif Vulcan' din Oradea, care a reiterat îndemnul la studierea textelor lui Eminescu, subliniind rolul lor ca repere culturale esențiale. Totodată, acesta a evidențiat contribuția poetului la reînnoirea limbii române și a literaturii naționale, precum și rolul determinant al lui Iosif Vulcan în debutul tânărului Eminescu în revista Familia, în anul 1866.
Un moment deosebit a fost oferit de Murăsan Janna, studentă la Facultatea de Litere, specializarea Română-Engleză, care a recitat poezia 'Mortua est' de Mihai Eminescu. Evenimentul a continuat cu un moment artistic susținut de Alexandrina, Iuliana și Florian Chelu de la Rock Filarmonica Oradea, care au interpretat versuri eminesciene pe muzică compusă de artiști orădeni.
Ceremonia s-a încheiat cu depunerea de buchete și coroane la statuia poetului, într-un gest de recunoștința și omagiu adus celui mai mare poet al literaturii române.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.