Comunicat de presă - Casa Artelor Galați
Agenda Culturală - 15 ianuarie 2025
Casa Artelor își redeschide porțile în anul 2025 în această săptămână - miercuri 15 ianuarie, la ora 18:30 - cu un eveniment cultural de înaltă ținută, în care celebrăm Ziua Culturii Naționale. Intitulat Reverii în glasuri corale, recitalul aduce un tribut spiritului creativ românesc și patrimoniului cultural național, marcând o celebrare a operei și influenței poetului național Mihai Eminescu.
Recitalul va fi susținut de Corul Teatrului Național de Operă și Operetă 'Nae Leonard' din Galați, sub conducerea dirijorală a maestrului Daniel Nistor. Repertoriul, ales cu grijă, va include lucrări corale reprezentative din creația muzicală românească, aranjate cu finețe de Eugen Dan Drăgoi. Ele reflectând profunzimea și diversitatea artei corale românești și bogăția creației muzicale pe versurile lui Mihai Eminescu.
Programul va beneficia de contribuțiile soliștilor Valeria Drăguș, Mădălina Munteanu, Ștefan Antohe și Alin Munteanu, acompaniați cu măiestrie de pianista Georgiana Diaconescu.
Participarea la acest eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile. Așadar, vă așteptăm să împărtășim împreună emoția și reverența pentru valorile culturale românești.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].