logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Sindicatul 'Ovidius' al Lucrătorilor din Muzee Constanța

Sindicatul 'Ovidius' al Lucrătorilor din Muzee Constanța, membru al Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia', cu sprijinul Confederației Naționale Sindicale 'Cartel Alfa', se alătură acțiunilor de protest ale colegilor din toată țara, ca reacție la măsurile de sărăcire a angajaților din domeniul Cultură luate de guvernanți până la adoptarea ordonanței 'trenuleț' și după aceasta.

Constatăm, cu dezamăgire, că activitatea sindicală desfășurată pe parcursul anului trecut nu a reprezentat un semnal de alarmă pentru guvernanții care au făcut o serie de promisiuni în timpul negocierilor.

În consecință, alături de sindicaliștii afiliați Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia', în data de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, în timpul programului de lucru, membrii Sindicatului 'Ovidius' al Lucrătorilor din Muzee Constanța vor purta banderole albe și își vor exprima public nemulțumirile, revendicările și soluțiile pe care le văd la problemele existente. La ora 11:00, toți participanții la protest vor ieși în fața instituțiilor angajatoare pentru a vorbi cu presa și pentru a răspunde întrebărilor celor interesați.

Menționăm că, din respect pentru public, NU va fi blocată, în nici un fel, activitatea instituțiilor din care fac parte membrii de sindicat: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul de Artă Populară Constanța, Muzeul de Artă Constanța și Biblioteca Județeană 'Ioan N. Roman' Constanța.

Revendicările angajaților din domeniul Cultură sunt următoarele:
- Alocarea a 1% din Produsul Intern Brut pentru Cultură;
- Deblocarea posturilor vacante și suplimentarea schemelor de funcții la instituțiile de cultură care nu își pot desfășura corespunzător activitatea din cauza deficitului cronic de personal;
- Uniformizarea salarizării din instituțiile de cultură aflate sub autorități diferite, astfel încât, de exemplu, să nu existe diferențe de salarizare între un muzeograf care este plătit conform grilei dedicate Învățământului și cel plătit conform grilei pentru Cultură;
- Acordarea unui spor salarial pentru munca desfășurată în weekend și în zilele sărbătoare legală, precum și plata orelor suplimentare;
- Asigurarea unor condiții decente de muncă (multe dintre clădiri reprezintă un risc pentru siguranța și sănătatea lucrătorilor, dar și pentru siguranța patrimoniului cultural);
- Stoparea fenomenului de depopulare și deprofesionalizare a domeniului Cultură;
- Stoparea fenomenului de 'politizare' a modalității prin care se realizează adesea recrutarea de personal;
- Constituirea unor planuri reale de situație de urgență pentru protejarea patrimoniului cultural; construirea unor depozite regionale de urgență pentru evacuarea patrimoniului cultural în cazul unor dezastre;
- Recunoașterea Culturii ca domeniu esențial în proiectul de țară.

Vă trimitem acest mesaj în speranța diseminării lui, căci sprijinul și implicarea dumneavoastră în acest sens contribuie la coagularea efortului colectiv și ne impulsionează să continuăm activitatea de recuperare a demnității prin câștigarea drepturilor cuvenite.

Vă mulțumim !

Oana Grigoruță
Președinte
Sindicatul 'Ovidius' al Lucrătorilor din Muzee Constanța

Afisari: 116

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].