logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Pilotul Tudor Tudurachi

Pilotul Tudor Tudurachi câștigă, la prima participare, cursa de 24h de la Dubai

Pilotul român de 17 ani Tudor Tudurachi câștigă prima cursă de 24 de ore la care participă, la categoria GT4, desfășurată pe 11-12 ianuarie 2025, la Dubai.

Tudor Tudurachi, cel mai tânăr pilot din competiție, a avut cel mai bun timp în calificări, puțin peste două minute - 2:08:975. În această competiție, el a pilotat un BMW M4 GT4, timp de șapte ore în patru runde. A avut cele mai multe intrări pe pistă din echipa sa formată din 5 piloți din România, Marea Britanie, SUA și Canada.

'Această cursă de 24 de ore este încă un vis împlinit. Nici nu puteam să încep anul mai bine de atât. Mi-a plăcut mult această competiție, am concurat cu foarte mulți piloți mai experimentați decât mine. Din fericire, totul a mers ca pe roate în echipa noastră, nu am avut nicio problemă tehnică, niciun incident. Am avut emoții, dar am fost încrezător că pot face din nou istorie așa cum am făcut și la Campionatul Germaniei, anul trecut. Abia aștept cursele viitoare', spune Tudor Tudurachi.

Echipa britanică AGMC Racing by Simpson Motorsport, din care Tudor Tudurachi a făcut parte, s-a clasat pe primul loc, cu cel mai bun timp, după 523 de ture parcurse, 2.818,97 km.

La startul cursei au luat parte, sâmbătă la prânz, 62 de mașini, din care doar 46 au ajuns la finalul celor 24 de ore, duminică.

Această victorie este foarte importantă pentru Tudor Tudurachi, care va reprezenta România, în acest an, la Campionatele Europene GT4.

Afisari: 49

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].