logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului

O nouă victorie: Urmare a acțiunii FACIAS în instanță, MAI a adoptat normele privind procedurile de înmatriculare a vehiculelor

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a obținut o victorie importantă în demersurile legale inițiate împotriva Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Acestea au vizat modificarea și clarificarea procedurilor de înmatriculare, înregistrare, radiere și eliberare a autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor - aspecte esențiale pentru milioanele de cetățeni și companii care se confruntă anual cu aceste proceduri administrative. În urma acțiunilor în instanță, MAI a emis Ordinul nr. 181/2024, publicată în Monitorul Oficial, care elimină incertitudinile și lacunele legislative.

FACIAS a inițiat în 2023 o acțiune în instanță, solicitând ca Ministerul Afacerilor Interne să elaboreze normele de aplicare aferente Ordonanței nr. 11/2023. Această ordonanță reglementează procedurile privind înmatricularea, înregistrarea, radierea și autorizarea vehiculelor, însă fără norme clare, cetățenii și instituțiile se confruntau cu incertitudini, întârzieri administrative și lipsă de predictibilitate. FACIAS consideră că normele ce urmau a fi elaborate de MAI pentru aplicarea Ordonanței nr. 11/2023 sunt esențiale pentru a asigura o aplicare uniformă și clară a procedurilor, evitând situațiile în care cetățenii sunt blocați din cauza unor incertitudini și lacune legislative.

La termenul din 23 octombrie 2024, Curtea de Apel București a solicitat MAI să depună la dosar documentele administrative și să demonstreze stadiul demersurilor pentru modificarea Ordinului nr. 1501/2006, act care reglementa anterior aceste proceduri.

Astfel, urmare a demersurilor FACIAS, MAI a trimis instanței că a fost emis și publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 181/2024, prin care se abrogă vechiul ordin și care introduce norme clare pentru toate procedurile de înmatriculare, înregistrare, radiere și eliberare a autorizațiilor de circulație provizorie sau pentru probe. Noile reglementări optimizează procesele administrative, reduce birocrația și elimină riscul unor abuzuri din partea funcționarilor publici.

Prin proiectul 'Abuzul, la adăpostul unor legi strâmbe' , FACIAS a identificat mai multe acte legislative din diferite domenii în care normele de aplicare lipsesc complet. Pentru a corecta aceste deficiențe și pentru a asigura aplicarea coerentă a legislației, FACIAS a formulat o serie de acțiuni în instanță, menite să determine autoritățile să elaboreze normele necesare implementării legilor existente.

FACIAS consideră că normele de aplicare a legilor sunt esențiale, deoarece lipsa acestora blochează implementarea efectivă a unor reglementări și creează confuzie atât pentru cetățeni, cât și pentru instituții. În absența unor norme clare, drepturile și obligațiile cetățenilor devin greu de aplicat, ceea ce poate duce la întârzieri administrative, abuzuri și neîncredere a oamenilor în instituțiile statului. FACIAS subliniază că este responsabilitatea autorităților să asigure un cadru normativ complet și funcțional, în interesul cetățenilor.

Biroul de Presă FACIAS

Afisari: 83

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].