Comunicat de presă - Muzeul Județean Botoșani
Expoziția 'Anuala artiștilor botoșăneni'
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 10-20 ianuarie 2025, în spațiul Galeriilor de Artă 'Ștefan Luchian' Botoșani, expoziția ,,Anuala artiștilor botoșăneni'. Evenimentul este organizat de Societatea Culturală 'Expo-Art' Botoșani și curatoriat de muzeograful Ana Coșereanu și artistul Liviu Șoptelea.
Expoziția reunește pe simeze peste 60 de lucrări realizate în diverse tehnici - pictură (ulei pe pânză, acrilic pe pânză) și grafică, sculptură, artă decorativă, fotografie - create de artiști botoșăneni, atât dintre cei bine-cunoscuți publicului iubitor de artă, cât și artiști care vin pentru prima dată în calitate de expozanți: Dănuț Aconstantinesei, Anca & Alina Albătoaie, Marcel Alexa, Larisa Apostoliu, Aurel Azamfirei, Claudia-Ionela Babii, Silviu Babii, Cristian Bîrzoieș, George Burlacu, Lush Burlacu, Rodica Cojocariu, Mihaela Croitoru, Florentina Dănilă, Mirela Anca Gavriloaie, Florin Grosu, Lila Lungulescu, Iuliana Mațoschi, Dan Mocrei, Carmen Nicolau, Gianina Iuliana Pralea, Florin Prodan, Anca Sofian, Carmen-Ștefania Suceveanu, Liviu Șoptelea, George Șpaiuc, Mihaela Timofte, Constantin Dorel Ungureanu, Hugo Constantin Ungureanu și Ioan Zobu.
Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 12 ianuarie 2025, ora 11.30. Expoziția poate fi vizitată zilnic, în perioada 10-20 ianuarie 2025, între orele 9.00-16.30. Intrarea este gratuită.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].