logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

În cauza mediatizată prin comunicatul nr.49/VIII-3/2024 din 14 iunie 2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București - Secția de supraveghere a urmăririi penale au dispus trimiterea în judecată a 18 inculpați (16 persoane fizice și 2 persoane juridice, unele dintre acestea fiind cercetate inițial în stare de arest preventiv) pentru săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, furt calificat și lipsire de libertate în mod ilegal.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, prin comiterea infracțiunilor menționate anterior, inculpații, administratori ai unor operatori economici cu obiect de activitate club/bar din 'Centrul Vechi' al municipiului București, direct sau prin intermediul altor inculpați - barmani, ospătari, angajate hostess etc. - au obținut sume de bani considerabile sub paravanul societăților comerciale (prejudiciul total probat fiind de aproximativ 410.000 lei), prin oferirea și comercializarea unor produse și servicii atractive turiștilor, dar de natură a-i induce în eroare cu privire la prețul plătit, pe fondul inducerii stării de beție voluntară accelerată, prin reținerea codurilor PIN ale cardurilor folosite de clienți, pentru efectuarea ilicită de plăți ulterioare în cadrul aceluiași operator economic, în unele dintre situații ajungându-se chiar la lipsirea de libertate a unora dintre victime.

În vederea recuperării prejudiciului, față de inculpați s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și măsurile asigurătorii instituite în cauză.

Cercetările au fost efectuate împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale.

Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ TRIBUNALUL BUCUREȘTI

Afisari: 31

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.