logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea Babeş-Bolyai

Expoziţie unică de statui realizate în anii 1700, găzduită de Lapidarium UBB

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) deţine o colecţie unică de piese decorative şi sculpturi realizate în secolul al XVIII-lea, care sunt expuse în această perioadă în Lapidarium UBB (str. Em. de Martonne nr. 1).

Cele 24 de statui şi fragmente decorative ale colecţiei au fost realizate între anii 1751-1753 de unul dintre cei mai însemnaţi reprezentanţi ai barocului transilvan, sculptorul Johann Nachtigall, galeria de statui fiind executată la comanda contelui Denes Banffy, fiul guvernatorului Gyorgy Banffy, pentru a decora curtea de onoare a Castelului Banffy de la Bonţida.

Majoritatea sculpturilor înfăţişează personaje mitologice şi fiinţe cu puteri extraordinare a căror sursă de inspiraţie a fost lucrarea 'Metamorfoze' a poetului roman Ovidiu. Astfel, spaţiul lapidariului UBB găzduieşte figurile unor zei precum Poseidon, stăpânul mărilor şi al cutremurului în mitologia greacă, Demetra, zeiţa agriculturii sau Kybele, zeiţă-mamă de origine anatoliană. Pe lângă aceste figuri fantastice, colecţia cuprinde câteva piese ornamentale, cu precădere urne decorate cu volute şi motive vegetale.

Prin găzduirea şi expunerea acestor piese de patrimoniu, Universitatea Babeş-Bolyai îşi doreşte să creeze un mediu propice pentru conservarea şi promovarea moştenirii culturale locale şi naţionale.

Tradiţie şi Excelenţă prin Cultură-Ştiinţă-Inovaţie din 1581

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din ţară (prin numărul de programe şi caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară şi germană), cu tradiţia academică cea mai veche din România (începută acum 443 de ani - 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din ţară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localităţi şi 12 judeţe).

De la fondare, UBB face parte din galeria universităţilor de prestigiu şi de referinţă din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziţie în ţară în Metarankingul Universitar/Naţional care sumarizează rankingurile internaţionale majore ale universităţilor. În plus, de mai mulţi ani UBB ocupă primele poziţii în ţară în rankingurile internaţionale globale şi pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universităţi ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unităţi CDI integrate în reţele europene, laboratoare didactice modernizate şi integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internaţional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizaţia unora din cele mai prestigioase universităţi europene world-class/research-intensive, a primit distincţia europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianţei universităţilor europene EUTOPIA.

Direcţia Comunicare şi PR a UBB
Afisari: 159

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.