Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române
La data de 3 ianuarie 2025, în jurul orei 10:30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi a fost sesizat telefonic, prin apel 112, cu privire la faptul că un autoturism, lăsat cu motorul pornit, a fost furat din parcarea unui supermarket de pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, judeţul Galaţi.
Video - https://youtu.be/sz2CLkNGUgw
În acest context, au fost instituite filtre rutiere, pentru identificarea autoturismului în cauză.
În jurul orei 12:20, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Lieşti - Post Poliţie Griviţa au depistat autoturismul care se deplasa pe un drum, din localitatea Griviţa.
Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor poliţiştilor de a opri, aceştia au folosit sistemul Spike (complet de blocare a trecerii autovehiculelor - benzi de cuie).
Conducătorul auto aflat la volan, un bărbat, de 31 de ani, din municipiul Tecuci, a fost imobilizat şi condus la sediul unităţii de poliţie, pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.