logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Consiliul Judeţean Sibiu

'Anii Drumeţiei' intră în cel de-al cincilea an de existenţă

Sfârşitul lui 2024 aduce o veste bună pentru iubitorii ecoturismului: Programul 'Anii Drumeţiei' va continua şi în 2025.

Reuniţi în şedinţa extraordinară, consilierii judeţeni au aprobat luni, 30 decembrie ac, fondurile necesare funcţionării celui mai amplu program de ecoturism derulat de către o administraţie publică din România.

Astfel, pe cei peste 800 de kilometri de trasee din munţii Făgăraş, Lotru şi Cindrel vor continua să fie organizate drumeţii ghidate, veritabile evadări în aer liber bazate pe cunoaşterea naturii şi experienţe culturale şi gastronomice.

'În cei patru ani de când am iniţiat şi susţinut acest program, am reuşit să reabilităm întreaga infrastructură de drumeţie montană din judeţul Sibiu, pe care am organizat peste 900 de ieşiri în natură alături de cei 20 ghizi, iar peste 8.000 de elevi au beneficiat gratuit de lecţii privind flora şi fauna din munţii noştri. Târgul de ecoturism de la Sibiu are deja recunoaştere naţională, cu beneficii pentru producătorii locali şi operatorii de servicii de ecoturism. 'Anii Drumeţiei' a fost premiat la Gală 'Destinaţia anului 2024' şi este un proiect cu impact pozitiv asupra stării de bine a celor care îşi doresc să respire aerul curat a munţilor şi să încerce bucatele curate ale localnicilor', a declarat Daniela Câmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu.

Următoarele ieşiri organizate de 'Anii Drumeţiei' vor avea loc vineri, 3 ianuarie 2025, pe Via Transilvanica, secţiunea Mediaş - Heleşteu, şi marţi, 7 ianuarie 2025, la 'Udatul Ionilor' din Tălmăcel, urmată de o drumeţie în Munţii Lotrului.

Doritorii se pot înscrie pe www.aniidrumetiei.ro, unde regăsesc şi programul complet al lunii ianuarie.
Afisari: 60

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.