Comunicat de presă - Platforma RESPECT pentru Drepturi şi Libertăţi
From: 'Florin Buhuceanu'
Date: Tue, December 24, 2024 11:59 am
To: undisclosed-recipients: ;
Respectaţi statul de drept, preveniţi şi combateţi extremismul şi radicalizarea !
Apel adresat Coaliţiei de Guvernare PSD-PNL-UDMR-minorităţi
24 decembrie 2024
Atacul înregistrat la adresa alegerilor prezidenţiale a fost unul împotriva democraţiei şi statului de drept. Dreptul de a fi reprezentaţi democratic şi de a alege fără manipulări şi interferenţe a fost direct afectat. Statul român s-a dovedit vulnerabil în faţa narativelor antidemocraţie şi a valului de dezinformări şi interferenţe după model rusesc, multiplicate prin algoritmii utilizaţi de reţelele sociale. Acest atac a fost legitimat prin recursul la credinţă, omogenitate, puritate, tradiţii şi a perpetuat idei şi propuneri ideologice specifice regimurilor totalitare care au dominat pentru decenii România.
Continuitatea şi reactivarea cultului fascismului românesc care a condus la persecuţii şi moartea a sute de mii de evrei şi de romi au fost posibile prin eşecul constant al sistemului de justiţie, prin eşecul de a identifica şi sancţiona infracţiuni motivate de prejudecată sau clasarea plângerilor penale vizând manifestările extremei drepte. Intensificarea în preajma alegerilor a ideologiei intoleranţei răspândite activ de către instigatorii la ură a fost posibilă prin statutul de impunitate de care aceştia s-au bucurat de decenii.
'Integrarea României în rândul statelor care garantează şi respectă drepturile fundamentale ale omului' a fost una dintre primele şi principalele solicitări rostite de la balconul Operei din Timişoara în 21 decembrie 1989. În decembrie 2024, nimic din programul de guvernare al Coaliţiei PSD-PNL-UDMR-minorităţi nu face referire la atacul împotriva statului de drept, asupra democraţiei şi libertăţilor care a avut loc şi continuă sub ochii autorităţilor. Nimic nu face referire la creşterea extremismului şi intoleranţei din societatea românească, instrumentalizate politic. Nimic nu face referire la nevoia de menţinere şi consolidarea destinului european al României, ca garanţie că putem avea un viitor împreună, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie, religie, gen, categorie socială, orientare sexuală, identitate de gen, dizabilitate, apartenenţă la o categorie vulnerabilă.
Organizaţiile membre ale Platformei RESPECT pentru Drepturi şi Libertăţi semnatare ale acestui Apel vă solicită crearea unui Grup de lucru interministerial şi intersectorial sub autoritatea Primului Ministru având ca ţintă prevenirea şi combaterea extremismului, intoleranţei şi radicalizării în perioada 2025-2029, cu următoarele atribuţii:
1. Crearea unui Plan de măsuri de combatere a extremismului, radicalizării şi intoleranţei de orice fel cu implicarea ministerelor afacerilor interne, externe, justiţiei, educaţiei, Parchetului, instituţiilor de securitate, instituţiilor naţionale de drepturile omului şi a principalelor organizaţii neguvernamentale implicate în apărarea drepturilor omului şi combaterii discriminării.
2. Coordonarea implementării hotărârilor CEDO vizând România în materia drepturilor
Omului.
3. Plan operaţional de aplicare comprehensivă a legislaţiei vizând infracţiunile motivate de ură şi a celei privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.
4. Coordonarea de măsuri vizând dezinformarea şi manipularea în mediul online.
Semnatari:
ECPI - Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice
GDS - Grupul pentru Dialog Social
Asociaţia Accept
Asociaţia Ark Oradea
Societatea de educaţie contraceptivă şi sexuală
Fundaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate - CPE
Fundaţia Agenţia ÎMPREUNĂ
ARAS - Asociaţia Română Anti-SIDA
Liga Pro Europa
Asociaţia Rise-Out
Centrul FILIA
Florin Buhuceanu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.