logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Direcţia Naţională Anticorupţie

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 320/ VIII/ 3din 21 aprilie 2021 şi 324/ VIII/ 3din 22 aprilie 2021, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

VERMAN IONUŢ, la data faptelor inspector tehnic atestat R.A.R. în cadrul unei staţii I.T.P. din municipiul Bârlad, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, dare de mită în formă continuată (2 infracţiuni);
V.E., persoană fizică fără calitate specială, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă în formă continuată şi dare de mită în formă continuată;
C.I. şi C.G.M., persoane fizice fără calitate specială, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată;
T.V., persoană fizică fără calitate specială, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă în formă continuată;
O.M. şi T.S.C., persoane fizice fără calitate specială, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită;
T.E., persoană fizică fără calitate specială, pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă;

Anterior, în perioada 14 iunie 2021 - 25 septembrie 2024, în aceeaşi cauză, procurorii anticorupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată, în baza dispoziţiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei privind pe 19 (nouăsprezece) inculpaţi:

APETRI SORIN, la data faptelor inspector tehnic atestat R.A.R. în cadrul unei staţii I.T.P. din municipiul Bacău, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată;

URSACHE MARIAN, la data faptelor inspector D.I.T.P. - S.P.N.V din cadrul R.A.R. Vaslui (cu atribuţii de control şi supraveghere a staţiilor ITP), pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată;

SĂNDULESCU DORU, la data faptelor inspector D.I.T.P. - S.P.N.V din cadrul R.A.R. Vaslui, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată;

NĂSTASA ANDREI, la data faptelor inspector tehnic atestat R.A.R. în cadrul unei staţii I.T.P. din municipiul Bârlad, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, fals intelectual în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată;

CANTEMIR FLORIN, la data faptelor inspector tehnic atestat R.A.R. în cadrul unei staţii I.T.P. din municipiul Bârlad, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată, fals intelectual în formă continuată;

14 (paisprezece) inculpaţi, persoane fizice fără calitate specială, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă în formă continuată, dare de mită, cumpărare de influenţă, complicitate la luare de mită, instigare la fals intelectual în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În prezenţa cauză s-au desfăşurat cercetări cu privire la modalitatea în care, în perioada 2020 - 2021, inspectorii tehnici atestaţi R.A.R. în cadrul unei staţii I.T.P. din municipiul Bârlad, ar fi creat, împreună cu alte persoane, o reţea prin intermediul căreia ar fi asigurat, contra unor sume de bani, atestarea în mod nereal a efectuării inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor, fără ca vehiculele să fie prezente în staţia ITP.

În această modalitate, membrii reţelei (persoanele având calitatea de intermediari) ar fi pretins în mod organizat sume de bani, lăsând să se creadă că ar avea influenţă asupra funcţionarilor publici, promiţând că îi vor determina pe inspectorii tehnici să ateste în mod nereal efectuarea inspecţiei tehnice fără ca vehiculele să fie efectiv prezente în cadrul staţiilor ITP, membrii grupului infracţional organizat beneficiind totodată de sprijinul a doi dintre inspectorii din cadrul R.A.R. Vaslui - Departamentul I.T.P. - S.P.N.V.

Astfel, inculpatul Verman Ionuţ ar fi iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat împreună cu alte persoane, în scopul săvârşirii de infracţiuni de luare de mită, trafic de influenţă şi fals intelectual.

În perioada iunie 2020 - aprilie 2021, inculpatul Verman Ionuţ ar fi coordonat activitatea de efectuare nelegală a inspecţiilor tehnice periodice în cadrul staţiei I.T.P. din Bârlad la care lucra, în sensul că s-ar fi atestat, în mod nereal, realizarea inspecţiilor tehnice periodice a vehiculelor, fără ca acestea să se prezinte în staţie. Verman Ionuţ ar fi impus tarifele care urmau a fi plătite cu titlu de mită, indicând totodată persoanele de la care urmează a fi pretinse sume de bani, precum şi persoanele pentru care activitatea se efectua gratuit şi ar fi stabilit cum se împărţeau banii. Concret, acesta stabilea cât revenea fiecărui membru al grupului, inclusiv suma de bani care urma a fi remisă reprezentantului R.A.R. Vaslui, inculpatul Ursache Marian care asigura protecţia grupului infracţional organizat, prin aceea că nu lua măsurile legale faţă de nereguli constatate în cadrul staţiei, referitoare la modalitatea nelegală de înscriere în fals a inspecţiilor tehnice periodice.

Ceilalţi inculpaţi, persoane fizice, aveau roluri clar stabilite în relaţia cu clienţii care urmăreau să rezolve înscrierea unei inspecţii tehnice periodice, fără prezentarea vehiculelor (autoturisme, remorci, dube, sau vehicule de mare tonaj).

De regulă, se percepeau câte 250 de lei pentru vehiculele aflate în ţară şi între 150 de euro şi 300 de euro pentru vehiculele care nu se aflau în ţară.

Întrucât staţia din Bârlad nu era autorizată pentru decât pentru I.T.P. pentru categoria a II-a de vehicule, inspectorii tehnici de aici au apelat la inspectorii din alte staţii autorizare R.A.R., pentru situaţii în care era necesară inspecţia unor vehicule de mare tonaj (peste 3500 kg) din categoria III-a. Astfel, a fost identificată o staţie I.T.P. din judeţul Bacău la care inspectorul tehnic, inculpatul Apetri Sorin, în aceeaşi manieră, contra unor sume de bani, ar fi atestat, în mod nereal, efectuarea I.T.P. pentru vehicule din categoria a III-a.

Certificatele de înmatriculare şi certificatul de inspecţie corespunzătoare vehiculelor care 'trecuseră' ITP în modul descris mai sus erau transmise în colete, prin servicii de postă rapidă.

Activităţile nelegale expuse anterior nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul efectiv al inspectorilor de specialitate din departamentul D.I.T.P. - S.P.N.V. din cadrul Registrului Auto Român Vaslui.

În acest context, inspectorii de specialitate din cadrul RAR Vaslui, inculpatul Ursache Marian (în perioada august 2020 - aprilie 2021) şi inculpatul Săndulescu Doru (în perioada august 2020 - decembrie 2020) ar fi asigurat sprijin pentru activităţile infracţionale descrise, în schimbul banilor primiţi, direct sau indirect, de la inspectorii tehnici din cadrul staţiei I.T.P. din Bârlad. Sumele de bani ar fi în cuantum de 100 de euro şi ar fi fost remise periodic (aproximativ de două ori pe săptămână) fiecăruia dintre inspectorii anterior menţionaţi, cu ocazia deplasărilor acestora în teren. În acest sens, ei nu ar fi luat măsurile legale de sancţionare şi ar fi oferit membrilor grupării date referitoare la activităţile de control desfăşurate pentru ca aceştia să-şi poate lua măsuri de precauţie.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor sume de bani ce aparţin inculpaţilor.

În prezenţa avocaţilor, cei 19 (nouăsprezece) inculpaţi care au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu formă de executare a acestora, respectiv:

- Pentru inculpatul Apetri Sorin o pedeapsă de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a dreptului de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv cea de inspector tehnic atestat R.A.R.;

- Pentru inculpaţii Ursache Marian şi Săndulescu Doru câte o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 3 luni şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv cea de inspector în cadrul departamentului I.T.P. - S.P.N.V., din cadrul R.A.R.;

- Pentru inculpatul Năstasă Andrei o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 8 luni şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv cea de inspector tehnic atestat R.A.R.;

- Pentru inculpatul Cantemir Florin o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv cea de inspector tehnic atestat R.A.R.;

- Pentru ceilalţi 14 (paisprezece) inculpaţi pedepse cuprinse între 2 ani şi 3 luni şi un an şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unor termene de supraveghere între 2 ani şi 3 luni şi 2 ani precum şi interzicerea unor drepturi;

Dosarul de urmărire penală precum şi acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii luate în cauză.
Prin sentinţe penale rămase definitive prin neapelare, Tribunalul Vaslui a admis acordurile de recunoaştere a vinovăţiei încheiate de procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu cei 19 (nouăsprezece) inculpaţi şi i-a condamnat pe aceştia la pedepsele menţionate anterior.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea actelor de sesizare instanţei competente, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Menţionăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197 /2019.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Afisari: 90

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.