Comunicat de presă - Uniunea Salvaţi România
Radu Marinescu, propus pentru funcţia de ministru al Justiţiei, nu a răspuns concret, în cadrul audierilor din comisiile reunite, la niciuna din întrebările adresate de USR, deşi acestea vizau subiecte importante precum anchetarea magistraţilor pentru fapte de corupţie şi îndeplinirea jaloanelor din PNRR privind digitalizarea Justiţiei.
'După desfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), cercetarea infracţiunilor săvârşite de magistraţi este la fel de ineficientă, la Parchetul General. USR propune, încă de acum doi ani, ca aceste infracţiuni să fie - să revină - în competenţa DNA, aşa cum propune, de altfel, şi Comisia de la Veneţia, prin avizul 1079 din 2022. Sunteţi de acord?', a fost întrebarea pe care senatoarea USR Simona Spătaru i-a adresat-o lui Radu Marinescu, propus pentru şefia Ministerului Justiţiei.
De asemenea, deputata USR Oana Murariu l-a întrebat pe viitorul ministru despre digitalizarea Justiţiei, pentru care sunt prevăzute sume consistente în PNRR. 'Cum veţi gestiona situaţia în cadrul Ministerului Justiţiei, post-decizia CSM de încetare a înrolării calculatoarelor instanţelor în domeniul just.ro, decizie în conflict evident cu demersurile făcute anterior de MJ, astfel încât să nu pierdem banii din PNRR?', a întrebat deputata USR de Cluj.
Dacă la a doua întrebare răspunsul a fost unul extrem de vag, de genul 'vom dialoga cu partenerii implicaţi', la prima întrebare nu a fost oferit nici măcar un răspuns formal.
De altfel, întreaga audiere a lui Radu Marinescu a fost pe repede-înainte, mai mult de faţadă, în condiţiile în care acesta ar fi trebuit să răspundă în doar 30 de minute la întrebările formulate de membrii din nu mai puţin de opt comisii parlamentare (Comisiile juridice, Comisiile pentru constituţionalitate, Comisiile pentru cercetarea abuzurilor şi Comisiile pentru drepturile omului din Senat şi din Camera Deputaţilor). În final, timpul alocat răspunsurilor a fost, practic, mai scurt decât cel alocat formulării întrebărilor.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.