logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu

Pompierii militari, la datorie de Crăciun

Sărbătorile de iarnă reprezintă un prilej de bucurie pentru fiecare familie, iar amintirea acestor momente nu trebuie să fie umbrită de tragedii sau alte evenimente care pot pune viaţa sau bunurile în pericol.

În perioada 24-29 decembrie a.c., pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite, peste 360 de pompieri sunt pregătiţi să acţioneze pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei cetăţenilor.

Fiind în apropierea Crăciunului, facem câteva precizări cu privire la bradul împodobit. Acesta nu trebuie aşezat lângă sobe, calorifere sau alte aparate de încălzire. De asemenea, recomandăm ca instalaţiile luminoase folosite, atât în încăperi, cât şi în exterior să fie verificate înainte de utilizare. Cablurile acestora trebuie să fie intacte, iar pentru decoraţiunile în aer liber trebuie folosite instalaţii rezistente la apă.

Este o perioadă aglomerată şi nu trebuie neglijată respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Este suficient un moment de neatenţie pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuinţă. Reamintim faptul că, în sezonul rece, cele mai multe incendii se produc din cauza scurtcircuitelor, a coşurilor de fum defecte, neprotejate termic faţă de materialele combustibile din structura acoperişului sau necurăţate de funingine. Jarul căzut din sobă este, de asemenea, o altă cauză de producere a incendiilor.

Atragem atenţia şi asupra modului de folosire a afumătorilor, care nu trebuie improvizate sau aşezate în apropierea clădirilor, a depozitelor de furaje sau în magazii.

Pentru ca sărbătorile de iarnă să fie prilej de bucurie pentru întreaga familie, recomandăm respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

La coşurile de fum:

- verificaţi şi reparaţi coşurile de evacuare a fumului, astfel încât acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală etc.);

- curăţaţi periodic coşurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine;

- tencuiţi şi văruiţi partea din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

- îngroşaţi zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

- păstraţi distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

La exploatarea sobelor:

- nu aşezaţi materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;

- nu introduceţi în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

- în timpul funcţionării, nu lăsaţi uşa sobei deschisă;

- nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

- amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;

- nu puneţi hainele la uscat, pe sobă;

- stingeţi focul înainte de a părăsi locuinţa şi nu adormiţi cu focul aprins în sobă;

- depozitaţi cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.

La utilizarea instalaţiei electrice:

- nu folosiţi instalaţii de iluminat ornamental cu defecţiuni sau improvizaţii;

- deconectaţi de la reţeaua electrică toate aparatele atunci când nu le utilizaţi;

- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate sau conductori electrici neizolaţi corespunzător;

- efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;

- la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

- nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de current.

La folosirea lumânărilor:

- asiguraţi-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;

- nu lăsaţi lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;

- amplasaţi întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;

- nu puneţi lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;

- stingeţi întotdeauna lumânările înainte de a le muta;

- nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Ne dorim să ne bucurăm împreună de aceste zile, fără evenimente care să vă pună viaţa în pericol! Ţineţi cont de sfaturile noastre şi respectaţi măsurile de prevenire a incendiilor!

Pompierii vă urează sărbători liniştite şi Crăciun fericit!

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
Afisari: 88

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.