Comunicat de presă - Episcopia Huşilor
Asociaţia 'Filantropia Ortodoxă' a Episcopiei Huşilor oferă servicii social-filantropice în cadrul a 10 aşezăminte sociale, dedicate celor mai vulnerabile categorii de vârstă, zilnic fiind un număr de 704 beneficiari direcţi
Acestora se adaugă o serie de programe cu caracter anual, precum: 'De Paşti aducem împreună lumină în suflete', 'Bun venit copilărie', 'Ajutor de urgenţă', 'Mama şi copilul', 'Un ghiozdan pentru noul an şcolar', şi 'Dar de Crăciun', precum şi numeroase burse de studiu şi de excelenţă, care însumează, în ultimii cinci ani, peste 25.000 de beneficiari (copii şi bătrâni săraci).
Aşezămintele sociale sunt licenţiate pentru mai multe tipuri de servicii de asistenţă socială, cu centre de zi pentru copii şi servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, iar cele 3 cămine de bătrâni asigură asistenţă şi îngrijire persoanelor vârstnice, în sistem rezidenţial. De asemenea, Complexul Medical 'Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi' Huşi asigură asistenţă medicală generală şi de specialitate, preventivă, curativă şi de recuperare a pacienţilor în regim ambulatoriu de specialitate.
Întreaga activitate a Asociaţiei 'Filantropia Ortodoxă' a Episcopiei Huşilor, pe tărâmul social, poate da mărturie asupra interesului legitim pe care îl avem în sprijinul persoanelor vulnerabile, precum şi eficienţa şi sustenabilitatea programelor pe care le desfăşurăm cu cea mai mare transparenţă.
I. În comuna Boţeşti funcţionează Aşezământul 'Sfântul Stelian', cu 4 componente: 1. Centru de zi pentru copii şi 2. Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice - ambele în parteneriat cu Primăria şi Consiliul local Boţeşti; 3. Programul 'Masa pe roţi' şi 4. Azilul de bătrâni de la Gugeşti - ultimele două fără vreo contribuţie financiară din partea Primăriei şi Consiliului local Boţeşti.
Totalul beneficiarilor celor 4 servicii sociale sunt 100 de vârstnici şi 30 de copii, toţi din comuna Boţeşti. De asemenea, în cadrul acestor servicii au fost create şi 20 de locuri de muncă, 15 cu angajaţi din comunitatea locală, şi 5 din afara comunităţii.
Aşa cum reiese, în mod obiectiv, din situaţia financiar-contabilă a Asociaţiei 'Filantropia Ortodoxă' Huşi, nu cum dezinformează, în mod premeditat, domnul primar Adrian Pantea, pentru cele 4 servicii sociale contribuţia Asociaţiei este în procent de 85%, iar a Primăriei şi Consiliului local Boţeşti de 15%.
În iulie 2024, Primăria şi Consiliului local Boţeşti au dat în folosinţă, pentru 20 de ani, clădirea în care se desfăşoară activităţile Centrului de zi şi se pregăteşte hrana pentru serviciul de îngrijire la domiciliu, pentru programul 'Masa pe roţi' şi pentru beneficiarii Azilului de bătrâni.
Pe 19 decembrie 2024, când copiii beneficiari ai Centrului de zi erau la evenimentul 'Dar de Crăciun', organizat în curtea Catedralei Episcopale din Huşi, în urma unei hotărâri discreţionare, argumentată manipulator şi neconcordant cu realitatea, în total dezinteres faţă de membrii propriei comunităţi, Consiliul local Boţeşti a revenit asupra hotărârii asumate în luna iulie 2024, anulând dreptul de folosinţă asupra clădirii de către Asociaţia 'Filantropia Ortodoxă' Huşi.
Consecinţa directă a acestei hotărâri de anulare a dreptului de folosinţă asupra clădirii este închiderea Centrului de zi şi a Serviciului de îngrijire la domiciliu. Repercursiuni majore sunt şi asupra Programului 'Masa pe roţi' şi asupra Azilului de bătrâni din Gugeşti, întrucât în clădirea rechiziţionată funcţiona blocul alimentar, unde se pregătea hrana pentru toţi beneficiarii din cadrul serviciilor menţionate mai sus. Astfel, printr-o decizie precipitată şi motivată total neconvingător, trădând interese de altă natură decât cele invocate, au de suferit toţi beneficiarii acestor servicii, membri ai comunităţii locale.
Părintele Episcop Ignatie a întreprins nenumărate demersuri pe cale amiabilă ca Asociaţia 'Filantropia Ortodoxă' Huşi să fie parte a soluţiei, iar nu parte a problemei - aşa cum din nefericire a demonstrat că este domnul primar Adrian Pantea şi Consiliul local Boţeşti. Din păcate, aceste demersuri ale Părintelui Episcop Ignatie s-au lovit de o rigiditate inexplicabilă, atât timp cât grija permanentă a Episcopiei Huşilor este ca vârstnicii şi copiii să nu fie privaţi de serviciile sociale oferite.
Punerea în opoziţie a serviciilor sociale oferite persoanelor vulnerabile cu necesitatea relocării unui dispensar este total manipulatorie, întrucât ambele sunt de strictă necesitate şi nu se exclud reciproc. Este datoria factorilor locali decidenţi să creeze cadrul optim de funcţionare pentru acestea. Nu putem să nu ne întrebăm cum aceeaşi speţă nu era considerată urgentă în luna iulie 2024, în momentul dării în folosinţă a clădirii pentru serviciile sociale ale Asociaţiei 'Filantropia Ortodoxă' Huşi, iar în decembrie 2024, a devenit subit o necesitate?
Prin această abordare, domnul primar Adrian Pantea devine singurul responsabil de sistarea serviciilor sociale dedicate copiilor şi vârstnicilor vulnerabili din Boţeşti, precum şi de disponibilizarea personalului din cadrul Aşezământului. Aceştia sunt cei, cu adevărat, prejudiciaţi. Niciunul dintre ei nu merită să devină victime ale interferării orgoliilor personale asupra intereselor legitime ale comunităţii.
II. În comuna Fălciu a funcţionat, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul local Fălciu, între decembrie 2018 şi iulie 2024, Aşezământul social 'Sfântul Ierarh Nicolae', având un Centru de zi pentru 25 de copii şi un Serviciu de îngrijire la domiciliu pentru 25 de persoane vârstnice de pe raza comunei Fălciu, activitatea era desfăşurată într-o clădire dată în folosinţă de U.A.T. Fălciu, pe o perioadă de cinci ani.
Episcopia Huşilor deţine câteva suprafeţe de teren în zona Fălciu pe care le arendează, iar cu sumele obţinute sunt asigurate parte din activităţile sociale, culturale şi edilitare ale Eparhiei.
O suprafaţă din terenul deţinut în zona Fălciu a fost dat în arendă către firma SC. Versus Oil SRL, administrată de Moraru Emilia, director fiind Moraru Vasile, fiul actualului primar al comunei Fălciu, Moraru Neculai.
Domnul Moraru Vasile nu şi-a respectat, în mod constant, prevederile contractuale de achitare a arendei la timp, tergiversând acest lucru, chiar dacă au fost întreprinse demersuri insistente, căutându-se o rezolvare amiabilă a situaţiei de către Episcopia Huşilor.
La capătul tuturor paşilor legali şi în urma încercărilor repetate de a se găsi o cale de rezolvare paşnică, Episcopia Huşilor a fost nevoită să rezilieze, din motive obiective, în noiembrie 2022, contractul cu firma SC. Versus Oil SRL, conform prevederilor din acesta.
Din momentul informării asupra rezilierii contractului, amestecând, într-o manieră total neprincipială, afacerile familiale cu interesele comunităţii, domnul primar Neculai Moraru a încercat să blocheze activitatea Aşezământului social 'Sfântul Nicolae' Fălciu, crezând că aduce un prejudiciu Episcopiei Huşilor, cu toate că Asociaţia 'Filantropia Ortodoxă' Huşi şi-a arătat disponibilitatea de a susţine, în interesul strict al beneficiarilor din cadrul U.A.T. Fălciu, integral, din fondurile proprii, întreaga activitate socială.
Concomitent cu tergiversările produse de firma SC. Versus Oil SRL, în relaţia contractuală cu Episcopia Huşilor, Primăria Fălciu a început să-şi manifeste, în mod nejustificat şi neargumentat obiectiv, indisponibilitatea de a mai prelungi acordul de parteneriat şi de a contribui parţial financiar pentru susţinerea activităţilor în cadrul Aşezământului social. Până în decembrie 2022, potrivit evidenţelor financiar contabile, Primăria şi Consiliul local Fălciu aveau o contribuţie de 45% (apă, energie electrică şi parte din plata salariilor) din totalul cheltuielilor, iar restul de 55% revenea Asociaţiei 'Filantropia Ortodoxă' Huşi. Din ianuarie 2023, până în iulie 2024, Primăria şi Consiliul Local Fălciu nu au mai contribuit financiar cu nimic la susţinerea Aşezământului social 'Sfântul Ierarh Nicolae' Fălciu.
S-a purtat o întreagă corespondenţă pe această speţă, în care Asociaţia 'Filantropia Ortodoxă' Huşi şi-a arătat totala disponibilitate de a susţine integral efortul financiar necesar bunei desfăşurări a activităţilor Aşezământului de la Fălciu, cu condiţia prelungirii dării în folosinţă a spaţiului necesar. Toate s-au încheiat cu refuzuri motivate nerealist, şi cu tracasarea psihică de a părăsi imobilul în care se derulau activităţile Centrului de zi şi se pregătea hrana pentru vârstnici.
Din dorinţa de a nu abandona copiii şi persoanele în vârstă îngrijite, Asociaţia 'Filantropia Ortodoxă' Huşi şi-a asumat susţinerea tuturor activităţilor exclusiv din bugetul propriu - fapt petrecut din ianuarie 2023 până în iulie 2024. Asociaţia 'Filantropia Ortodoxă' Huşi a suportat integral cheltuielile de funcţionare a celor două servicii sociale (salarii personal, cheltuieli cu hrana, materiale igienico-sanitare, rechizite, combustibil şi piese de schimb, abonamente şi toate utilităţile).
Pentru relicenţierea serviciilor sociale oferite, era absolut necesară prelungirea dării în folosinţă a clădirii Aşezământului, fapt care, în pofida tuturor dovezilor de bună credinţă din partea Asociaţiei şi a susţinerii financiare integrale timp de un an şi şapte luni, nu s-a mai împlinit din partea domnului primar Neculai Moraru şi a Consiliului local. Din păcate, nu a învins raţiunea, ci interesele personale meschine, care au stat cu adevărat la temelia deciziei de a închide Aşezământul. Menţionăm că toată clădirea a fost predată la sfârşitul lunii iulie 2024 în stare bună.
Ţinând cont că beneficiarii direcţi - copiii, vârstnicii şi personalul angajat - sunt parte a comunităţii, este firesc ca activităţile sociale să se realizeze pe bază de parteneriate între autorităţile locale şi furnizorii de servicii sociale acreditate, fiecare parte având contribuţia sa: Episcopia Huşilor, prin Asociaţia 'Filantropia Ortodoxă', are, în cele mai multe cazuri, partea cea mai substanţială, Primăriei şi Consiliului local revenindu-i restul.
Episcopia Huşilor, şi implicit Asociaţia 'Filantropia Ortodoxă' Huşi, prin menirea lor, sunt direct interesate de soarta persoanelor vulnerabile, copii şi vârstnici, şi au ca preocupare majoră venirea în întâmpinarea acestora, indiferent de obstacolele create artificial şi necinstit, de către unii pentru care interesele personale primează în detrimentul celor comunitare, pentru care au fost aleşi ca edili.
Biroul de presă al Episcopiei Huşilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].