logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Teatrul Naţional de Operetă şi Musical 'Ion Dacian'

Program Teatrul Naţional de Operetă si Musical 'Ion Dacian' - luna ianuarie 2025

Anul începe la Teatrul Naţional de Operetă si Musical Ion Dacian cu impresionantul spectacol-concert' Musical Evolution,' o incursiune în istoria musicalului, continuă cu opereta emblemă a iernii - 'Liliacul' si cu un alt reper al repertoriului clasic 'Voievodul ţiganilor.' Programul complet este disponibil mai jos, dar si pe www.opereta.ro si Ticketstore.ro.

MUSICAL EVOLUTION - Spectacol concert - 18 si 19 ianuarie ora 19.00

Musical Evolution - un grandios spectacol concert ce a avut premieră în cadrul Festivalului 'Ion Dacian, ' revine în programul stagiunii. Dedicat captivantei evoluţii a musicalului, concertul propune o incursiune prin momente emblematice ale celor mai iubite creaţii ale acestui gen. Publicul se va bucura de secvenţe remarcabile din titluri celebre precum 'Cats', 'Romeo si Julieta', si 'My Fair Lady,' alături de solistii, Orchestră si baletul Teatrului Naţional de Operetă si Musical Ion Dacian.

LILIACUL - 25 ianuarie ora 18.00
https://youtu.be/5P-R2tlHSAI?feature=shared

'Liliacul' este o operetă captivantă compusă de Johann Strauss- fiul, cu libretul scris de Karl Haffner si Richard Genee. Premiera acestei operete a avut loc în Viena, pe 5 aprilie 1874 si a devenit rapid una dintre cele mai iubite si reprezentate creaţii din repertoriul genului.

Acţiunea se desfăsoară în Viena, în secolul al XIX-lea si urmăreste povestea lui Gabriel von Eisenstein, un bărbat amuzant si carismatic care se confruntă cu diferite peripeţii în timpul unei serii de petreceri si confuzii. Gabriel trebuie să ispăsească o scurtă pedeapsă în închisoare pentru o faptă minoră, însă, în loc să meargă direct la închisoare, el acceptă să petreacă ultima seară în libertate la o petrecere fastuoasă ce urma să aibă loc la resedinţa prinţului Orlofsky chiar în noaptea dintre ani. În timpul petrecerii, Eisenstein se îndrăgosteste de o misterioasă contesă maghiară, care este de fapt Rosalinda, soţia lui, prezentă la petrecere din dorinţa de a-i testa fidelitatea.

Toate aceste confuzii si dezvăluiri hilare fac din 'Liliacul' o comedie plină de suspans, umor, farmec si muzică încântătoare, care continuă să aducă bucurie publicului de peste un secol. Cu personaje complexe, subiecte amuzante si o muzică memorabilă, această operetă rămâne una dintre cele mai iubite creaţii ale lui Johann Strauss- fiul si o bijuterie a teatrului muzical vienez.

VOIEVODUL ŢIGANILOR - 26 ianuarie ora 18.00

https://youtu.be/r1RgSfyR3aY?feature=shared

'Voievodul ţiganilor' este o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul, după un libret de Ignaz Schnitzer. Premiera a avut loc la Theater an der Wien, din Viena, la 24 octombrie 1885. În România, opereta a fost reprezentată pentru prima dată la Teatrul Naţional din Bucuresti, pe 9 ianuarie 1890.
Acţiunea se petrece în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe domeniile cândva înfloritoare ale exilatului Barinkay. Castelul este acum o ruină; vecinul Zsupan, fost crescător de porci, prosperă pe seama exploatării proprietăţilor lui Barinkay. Amnistia împărătească îl aduce în prim-plan pe tânărul Sandor Barinkay (fiul celui exilat) care se întoarce acasă pentru a fi repus în posesie. Constient că trebuie să dea socoteală pentru jaf, Zsupan îi propune lui Barinkay să se însoare cu fiica sa. Tânărul este însă fascinat de frumuseţea ţigăncii Saffi pe care o întâlneste noaptea în castelul părăsit. Întorcându-se de la târg, ţiganii îl aclamă pe fiul stăpânului ca voievod al lor... Acţiunea continuă si se complică cu intrigi, iubire, război si întoarcerea victorioasă. Finalul, fericit, îl găseste pe Sandor lângă Saffi si lângă 'supusii' săi care l-au ales voievod.

Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Naţional de Operetă si Musical Ion Dacian, cât si despre stagiunea 2024-2025 vizitaţi site-ul teatrului: www.opereta.ro,
şi secţiunea Opereta Lounge: https://www.opereta.ro/opereta-lounge/

Puteţi achiziţiona bilete pe: Ticketstore.ro sau la casa de bilete din blvd. Octavian Goga Nr.1
Afisari: 46

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].