logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Partidul REPER

Partidul REPER solicită asumarea şi responsabilitatea tuturor forţelor pro-europene în faţa crizei politice şi sociale prin care trece România.

Partidul REPER condamnă ferm atitudinea iresponsabilă a premierului Marcel Ciolacu, care, în momente critice pentru România, dă dovadă de laşitate politică şi lasă ţara într-un haos administrativ şi financiar fără precedent.

Domnul Ciolacu demonstrează astăzi că oamenii care i-au acordat voturile lui şi PSD la alegerile parlamentare sunt doar nişte numere pentru calcule politice meschine, nu oameni care merită să trăiască decent într-o ţară sigură.

Ramona Strugariu, copreşedinta REPER, a declarat:

'După iresponsabilitatea crasă de a ignora complet banii europeni, de a aduce ţara în deficit bugetar de aproape 9%, de a umfla cu pompa salarii şi pensii ştiind foarte bine că nu are de unde le plăti, făcând spaţiu din plin pentru vot antistem, extremism şi ură faţă de partide şi guvernări eşuate, astăzi fuge, cu o laşitate incredibilă, din aceleaşi calcule politice meschine, şi lasă ţara în haos.

Nimeni nu are dreptul, legitimat în aceste alegeri prin vot, să îşi bată joc de 18 milioane de oameni. Ştiu ce nu i-a convenit domnului Ciolacu, probabil faptul că au fost propuneri de portofolii ministeriale din afara partidelor, oameni competenţi, care să contribuie la guvernare. Dacă îi aveaţi în partid, domnule Ciolacu, şi îi puneaţi la treabă, nu am fi ajuns aici. Dar dincolo de asta, am convingerea că şi în PSD, şi în celelalte partide parlamentare, şi în partidele extraparlamentare sau în mediul de afaceri şi societatea civilă există oameni competenţi gata să contribuie la guvernare. Asumaţi-vă să facem cea mai bună echipă guvernamentală pentru o Românie care se află în cel mai greu moment al ei de până acum.

Cu cei mai competenţi oameni pe care îi puteţi găsi, cu maximă responsabilitate. Ieşiţi şi explicaţi oamenilor onest, odată pentru totdeauna, dimensiunile haosului şi haideţi să îl controlăm şi să îl reparăm, etapă cu etapă. Asta vrea România, nu mofturi şi orgolii. REPER este gata să contribuie, dacă este nevoie de noi. Suntem aici. Dar nu puteţi fugi, nimeni nu poate şi nu are dreptul să fugă atunci când este cel mai greu.

Aveţi o problemă majoră de credibilitate, şi în faţa românilor, şi în faţa Europei, care nu vine din senin. În ani şi ani la rând s-a ajuns aici. Există un moment al decontului şi al asumării unor eşecuri majore, faceţi asta transparent şi haideţi să mergem mai departe, pentru că toţi aţi vrut să guvernaţi. Guvernaţi. Fără orgolii şi copilării, cu reforme asumate clar şi cifrele pe masă, ca să ştim toţi exact unde am ajuns (de ce ştim deja) şi să putem merge, rapid şi lucid, către programul de guvernare şi soluţii.

Altfel, aruncaţi 18 milioane de oameni în afara Europei, în cea mai neagră perioadă a istoriei lor postdecembriste, exact în zilele în care, acum 35 de ani, şi-au câştigat cu sânge bunăstarea şi libertatea. O insultă mai mare nu există.'

Dragoş Pîslaru, copreşedintele REPER, a adăugat:

'După ce aproape a băgat ţara în faliment, prin populism şi incompetenţă, PSD fuge acum de responsabilitate, demostrând o laşitate monumentală. Ce lasă în urmă Marcel Ciolacu ca prim ministru ?

Un deficit bugetar de peste 8%, o administraţie căpusată politic, o ţară în degringoladă economică şi tensiune socială ridicată, ţinta recentă a unor atacuri de tip război hibrid demomnstrate. Acum este nevoie mai mult decât oricând de asumarea situaţiei dificile şi de reparat ce a fost stricat de PSD, care a dat bairam pe banii românilor şi acum nu mai vrea să plătască nota de plată.'
Afisari: 40

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.