logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Justiţiei

Aducerea în ţară a fugarului Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, Bucureşti, 19 decembrie 2024

Ministerul Justiţiei anunţă că, la data de 18 decembrie 2024, a fost primită informarea privind admiterea predării cetăţeanului Nati Meir, condamnat în România la 11 ani de închisoare cu executare şi localizat recent, pe teritoriul Greciei. Instanţa elenă a admis definitiv predarea lui Nati Meir şi s-a solicitat întreprinderea demersurilor necesare în vederea preluării sale, până la data de 27 decembrie 2024.

Precizăm faptul că Nati Meir a fost dat în urmărire internaţională, fiind emis pe numele acestuia un mandat european de arestare la data de 29 ianuarie 2019.

Acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită.

Împotriva sa a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Braşov, în anul 2017, în temeiul sentinţei penale nr. 1815/07.10.2016, pronunţată de Judecătoria Braşov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 180/9.03.2017 a Curţii de Apel Braşov. Prin sentinţa sus-menţionată, s-a reţinut că faptele se află în concurs cu cele pentru care a fost condamnat în 2010 de către Tribunalul Bucureşti (sentinţa penală nr. 146/2010, definitivă prin decizia penală nr. 173/2014 a ÎCCJ), în 2012 de Tribunalul Galaţi (sentinţa penală nr. 117/2012, definitivă prin decizia penală nr. 717/2014 a ÎCCJ), în 2013 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (sentinţa penală nr. 773/2013, definitivă prin decizia penală nr. 754/2014 a CAB).

În urma localizării persoanei condamnate în Grecia (Rhodos), la data de 4 noiembrie 2024, autorităţile române au transmis către autorităţile elene mandatul european de arestare şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză. De asemenea, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a furnizat informaţii privind condiţiile de detenţie de care ar beneficia în cazul predării sale în România. Instanţa competentă din Grecia a fost Curtea Dodecaneză de Apel.

Anul acesta, până la data de 9 decembrie, au fost aduşi în ţară 763 de fugari, din 27 de ţări pentru a-şi executa pedepsele în unităţile ANP. Dintre aceştia, 4 au fost aduşi din Grecia.

Diminuarea fenomenului fugarilor reprezintă o prioritate pentru Ministerul Justiţiei. Reamintim că, la data de 3 iunie 2024, Preşedintele României a promulgat Legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Proiectul de lege a fost iniţiat de Ministerul Justiţiei şi prevede ca fugarii să-şi achite cheltuielile de aducere în ţară.
Afisari: 43

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.