Comunicat de presă - Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior
Consiliul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) s-a întrunit în şedinţă în zilele de 5, 12 şi 19 decembrie 2024.
În cadrul şedinţelor au fost validate rezultatele evaluărilor şi avizelor acordate pentru programele/domeniile de studii universitare şi pentru instituţiile de învăţământ superior, au fost realizate informări despre participarea reprezentanţilor ARACIS la evenimente şi activităţi naţionale şi internaţionale şi au fost luate decizii legate de funcţionarea internă a agenţiei.
Prezentăm, în cele ce urmează, temele şi hotărârile adoptate, pe care le considerăm de interes pentru părţile interesate de învăţământul superior şi asigurarea calităţii, precum şi pentru opinia publică:
I. Asigurare externă a calităţii - proceduri, evaluări, avize acordate
Consiliul a analizat şi a validat rezultatele evaluărilor externe ale calităţii pentru:
- 41 de programe de studii universitare de licenţă;
- un program pregătitor de limba română pentru cetăţenii străini;
- două programe de studii universitare de masterat;
- 48 de domenii de studii universitare de masterat;
- o evaluare instituţională.
Lista completă cu rezultatele evaluărilor este disponibilă mai jos: https://www.aracis.ro/hotarari-05-12-2024/
De asemenea, a fost aprobată componenţa comisiilor de experţi evaluatori pentru evaluările ce vor fi efectuate în perioada următoare.
II. Cooperare naţională şi internaţională
Reprezentanţii ARACIS au participat la următoarele evenimente:
- Întâlnirea de coordonare a co-preşedinţilor structurilor de lucru stabilite în cadrul Grupului de Monitorizare a Procesului Bologna (Bologna Follow-up Group - BFUG), organizată la Bruxelles (Belgia) în data de 5 noiembrie;
- Seminarul de evaluare intermediară (follow-up) adresat agenţiilor care au parcurs în ultimii ani o evaluare externă de tip 'targeted review', organizat online de Asociaţia Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior - ENQA, în data de 8 noiembrie;
- Întâlnirea Comitetului director al Reţelei Central-Est Europene a Agenţiilor de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (CEENQA), desfăşurată online, în data de 11 noiembrie;
- Seminarul online cu tema Dedicated provisions for TNE and new legislation in Romania organizat de British Council în data de 13 noiembrie;
- Conferinţa internaţională cu tema Rethinking Research Assessment, organizată de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), în parteneriat cu Open and Universal Science project (OPUS), Science Europe, Coalition for Advancing Research Assessment (CoARA) şi UNESCO Chair on Science and Innovation Policies; conferinţa a fost organizată la Bucureşti, în data de 14 noiembrie;
- Forumul European pentru Asigurarea Calităţii (EQAF) 2024 cu tema Enhancing education, research and societal engagement through quality assurance, desfăşurat în perioada
14-16 noiembrie, la Enschede (Olanda);
- Adunarea Generală a Reţelei Europene pentru Acreditarea Educaţiei în Inginerie (ENAEE) şi festivitatea de premiere, organizate la Almaty (Kazakhstan), în perioada 14-16 noiembrie;
- Întâlnirea bi-lunară a CEENQA, ce s-a desfăşurat online în data de 20 noiembrie;
- Cel de-al 12-lea Forum al Calităţii cu tema Asigurarea calităţii educaţiei în contextul provocărilor de mediu. Internaţionalizarea, organizat de agenţia poloneză de asigurare a calităţii la Cracovia (Polonia), în perioada 20-21 noiembrie;
- Întâlnirea online organizată, în data de 22 noiembrie, de Consorţiul European pentru Acreditare în Învăţământul Superior (ECA), în cadrul căreia au fost prezentate principalele funcţionalităţi ale platformei de schimb de experţi (ECA Expert Exchange Platform) şi modul în care agenţiile membre pot contribui la dezvoltarea acesteia;
- Al treilea seminar al Programului de dezvoltare a leadershipului ENQA 2024 (ENQA Leadership Development Programme) şi evenimentul Alumni ENQA LDP, organizate la Koln (Germania) în perioada 26-30 noiembrie;
- Prima întâlnire a Grupului TPG C al BFUG, organizată în perioada 27-29 noiembrie la Ghent (Belgia);
- Webinar-ul Understanding QAA's international institutional review and accreditation, organizat de Quality Assurance Agency for Higher Education (QAA) UK în data de 3 decembrie;
- Întrunirea Biroului Executiv al ENQA, ce s-a desfăşurat la Bruxelles (Belgia) în intervalul 9-11 decembrie;
- FREE online launch conference of World Access to Higher Education Network and the UNESCO Right to Higher Education Report, eveniment organizat online în data de 10 decembrie;
- Seminarul 'Dimensiunea europeană a asigurării calităţii' organizat de ENQA, la Bruxelles (Belgia), în data de 11 decembrie 2024;
- Atelierul privind dezvoltarea personalului din agenţiile de asigurare a calităţii organizat de ENQA, la Bruxelles (Belgia), în data de 12 decembrie 2024;
- Forumul internaţional al partenerilor Quality Assurance Agency for Higher Education (QAA) UK, desfăşurat online, în data de 17 decembrie;
- Şedinţele lunare ale Board-ului Reţelei Internaţionale a Agenţiilor de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (INQAAHE) şi întâlnirile comitetelor şi grupurilor de lucru INQAAHE, desfăşurate online.
III. Funcţionare internă a agenţiei
Consiliul a aprobat:
- înscrierea în Registrul Naţional al Evaluatorilor (RNE-CD) a unui număr de 7 noi experţi cadre didactice care au parcurs etapele de admitere până la data de 10 decembrie 2024 (în cadrul şedinţei din data de 12 decembrie);
- Bugetul de venituri şi cheltuieli al ARACIS pentru anul 2025 (în cadrul şedinţei din data de 19 decembrie).
Bucureşti, 19 decembrie 2024
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.