Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timişoara
Sondajul sociologic care reflectă calitatea vieţii în Timişoara, realizat de Primăria Municipiului Timişoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara, numit 'Barometrul Calitatea Vieţii în Timişoara', este disponibil pentru completare online chiar de astăzi.
Ancheta sociologică este concepută de Facultatea de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi acoperă toate ariile specifice vieţii în oraş, de la gradul de mulţumire faţă de întreţinerea clădirilor istorice, a pistelor de biciclete, starea drumurilor, a iluminatului public sau transportului în comun.
Cel mai recent raport, referitor la datele Barometrului Calităţii Vieţii în Timişoara 2023, a arătat că aproape 70% dintre timişoreni cred că Timişoara se îndreaptă într-o direcţie bună, în creştere faţă de anul 2022 (65,7%) şi cea mai ridicată din 2016, când a fost realizat primul raport. Barometrul Calităţii Vieţii are ca scop furnizarea de date empirice relevante pentru administraţia publică locală şi toţi ceilalţi actori instituţionali implicaţi în viaţa oraşului privind situaţia şi dinamica socială din comunitatea locală, în scopul orientării politicilor publice şi proiectelor strategice locale, în context regional şi naţional.
Barometrul este realizat conform normelor metodologice din domeniu şi asigură anonimizarea datelor persoanelor care oferă răspunsuri. Instrumentul de cercetare utilizat în cadrul 'Barometrului Calitatea Vieţii în Timişoara' este dezvoltat de un grup de cercetători în sociologie, psihologie, ştiinţe economice, geografie socială şi ştiinţe ale comunicării de la Universitatea de Vest din Timişoara.
Sondajul se poate completa până în data 15 ianuarie 2025, la adresa online: https://e-uvt.questionpro.com/a/TakeSurvey?tt=Mb9iuT2KYSYECHrPeIW9eQ%3D%3D.
______________
Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timişoara
Departamentul de Comunicare, Imagine şi Marketing Instituţional
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.