Comunicat de presă - Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Elena Borundel este doctor în arte vizuale, scenograf şi teolog, membru al UCIN şi UAPR - Filiala de Artă Plastică Religioasă şi Restaurare. Are numeroase expoziţii personale şi participări la expoziţii de grup. De un succes deosebit s-a bucurat expoziţia Tronul Euharistic, deschisă în iulie 2020, la Centrul Cultural 'Palatele Brâncoveneşti' Mogoşoaia.
A realizat scenografia şi costumele pentru mai multe spectacole de teatru şi pelicule cinematografice. A publicat numeroase articole şi studii, iar în prezent este expert la Şcoala de Artă Bucureşti, secţia Artă Decorativă. În 2018, a obţinut a obtinut Premiul Special pentru Artă Religioasă şi Restaurare - Bienala de Arte Adriatica 'Ion Truică', la Pescara, în Italia, iar în 2009 - Premiul 'In Honoris, pentru contribuţia adusă la renaşterea Şcolii de Artă Bucureşti', din partea Primăriei Bucureşti.
Nicu Dumitrescu (1958) este, de asemenea, membru titular UAPR, filiala AFAPRR. Are un numar însemnat de expoziţii personale şi participări la multe saloane de artă şi expoziţii de grup. A obţinut mai multe premii pentru arta sa: Premiul pentru tehnică mixtă, la expoziţia 'Zis şi făcut', Iaşi, 2021-2022; Premiul pentru lucrare din sticlă, la expoziţia 'Portret şi autoportret', Iaşi 2022; Premiul pentru tehnică mixtă, la expoziţia 'Identităţi Ieşene', Iaşi, 2022; Premiul pentru sculptură, la expoziţia 'Zis şi făcut', Iaşi, 2022-2023.
dor şi drum, expoziţia la care vă invităm, are ca punct de plecare dorul, acea stare sufletească pe care fiecare dintre noi o are faţă de trăirile copilăriei, momente în care, fără să vrem, acumulăm informaţii care ne vor defini drumul în viaţă. Sunt momente în care ne oprim să vedem dacă drumul nostru a fost sau nu cel la care visam în copilărie. Fiecare dintre noi a spus cel putin o dată 'mi-e dor de...' şi acela e momentul în care ne cotropesc amintirile. Cred că paretarele pe care le-am văzut în copilăria mea, în toate casele vecinilor din satul minunat de pe Valea Oltului, mi-au ramas în minte. Acum a sosit momentul să le transpun pe un material drag mie, sticla, tocmai pentru că rezultatul e parte din sufletul meu. Cred ca asta înseamnă DOR. (Nicu Dumitrescu)
Expoziţia dor şi drum a plasticienilor Nicu Dumitrescu şi dr. Elena Borundel poate fi vizionată în perioada 15 ianuarie - 2 februarie 2025, la sala Media a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Soseaua Kiseleff nr. 3, Bucureşti, Sector 1.
--
Iuliana Bălan
Marketing - Relaţii Publice
Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.