Comunicat de presă - Instituţia Prefectului - Judeţul Vâlcea
Sub conducerea domnului prefect Mihai Oprea, la sediul Instituţiei Prefectului - Judeţul Vâlcea a avut loc astăzi, 17 decembrie 2024, şedinţa Consiliului Judeţean Consultativ pentru Protecţia Consumatorilor Vâlcea. La întâlnirea de lucru a participat şi doamna subprefect Florentina Călin.
Membrii comisiei au analizat activităţile efectuate în vederea verificării respectării prevederilor legale referitoare la protecţia consumatorilor, derulate în baza programului de activitate al acestei structuri.
În acest context, doamna Cristina Prună, comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Vâlcea, a prezentat un raport al activităţii acestei instituţii pentru anul în curs. Facem menţiunea că de la finalul lunii noiembrie, în conformitate cu programul privind tematicile de control din trimestrul IV al anului 2024 aprobat de preşedintele ANPC, se desfăşoară şi acţiuni de control privind modul de respectare a prevederilor legale conformitatea şi modul de etichetare, prezentare şi publicitate a produselor alimentare specifice sărbătorilor de iarnă (carne preambalată, cacao şi produse din cacao (ciocolată şi produse din ciocolată), produse zaharoase, produse de patiserie).
De asemenea, începând cu 9 decembrie 2024 se desfăşoară acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea ghirlandelor şi ornamentelor luminoase.
Acţiunile de control ale comisarilor CJPC Vâlcea au avut în vedere mai multe aspecte printre care amintim:
Calitatea alimentelor (inclusiv a preparatelor culinare) şi a băuturilor comercializate; existenţa documentelor de provenienţă; verificarea directă a caracteristicilor organoleptice a alimentelor, respectiv, a mâncărurilor preparate existente la comercializare; starea ambalajelor (integritate, etanşeitate); încadrarea în cantitatea netă, respectiv volumul net, declarate/ respectarea cantităţii/ volumului/ porţie; respectarea reţetelor de fabricaţie pentru mâncărurile preparate (restaurante, cantine, etc.);
Încadrarea în data durabilităţii minimale, respectiv data limită de consum pentru alimentele preambalate cât şi pentru materiile prime utilizate la prepararea mâncărurilor;
Respectarea reţetelor de fabricaţie pentru mâncărurile preparate;
Condiţii de expunere, prezentare şi comercializare ale alimentelor - respectarea prevederilor legale la transportul şi depozitarea alimentelor (capacitate de depozitare, starea ambalajelor, respectarea temperaturii de transport / depozitare/expunere, dotarea spaţiilor de depozitare, etc);
Calitatea serviciilor prestate în unităţile de alimentaţie publică - verificarea respectării prevederilor legale privind informarea consumatorilor, pentru alimentele şi băuturile preambalate, comercializate, ca atare, şi pentru mâncărurile servite în unităţile de restauraţie colectivă (restaurant, cantină şi alte unităţi similare) - concordanţa între reţetă şi lista ingredientelor înscrisă în lista meniu; indicarea ingredientelor cu efecte alergene;
Afişarea preţurilor, respectiv preţul de vânzare şi preţul pe unitatea de măsură în cazul produselor alimentare comercializate cu amănuntul;
Existenţa, după caz, a listei meniu, a listelor afişate sau a etichetelor cu preţurile de vânzare a preparatelor şi a băuturilor oferite consumatorilor în unităţile de alimentaţie publică;
Legalitatea funcţionării unităţilor: existenţa registrului unic de control, afişarea numărului de telefon TELEFONUL CONSUMATORILOR conform Ordinului nr. 72/ 2010 privind unele măsuri de informare a consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Detalii: https://vl.prefectură.mai.gov.ro/sedinte-publice-anunturi-minute/ https://vl.prefectură.mai.gov.ro/media/presa/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.