Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
În prima zi a acestei săptămâni, echipajele de salvatori au gestionat peste 1.600 situaţii de urgenţă în întreaga ţară. Aceste misiuni au implicat o gamă variată de situaţii, de la incendii şi acordare de prim ajutor la accidente rutiere grave şi alte situaţii care necesitau intervenţie imediată.
Din totalul misiunilor desfăşurate, pompierii au intervenit în 71 de cazuri de incendii, demonstrând pregătirea şi promptitudinea necesare pentru gestionarea unor astfel de situaţii de urgenţă. De asemenea, echipajele SMURD au răspuns la 1.358 de solicitări pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă persoanelor aflate în dificultate.
Alături de intervenţiile la incendii şi acordarea primului ajutor, pompierii au gestionat şi 204 de misiuni pentru protecţia comunităţilor şi a bunurilor acestora, iar pe timpul intervenţiilor desfăşurate 20 de persoane aflate în situaţii critice au fost salvate.
Totodată, în ultimele 24 de ore, colegii noştri au gestionat 2 cazuri pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate din cauza accidentelor rutiere.
Pe lângă aceste intervenţii, pentru a informarea populaţiei, în cursul zilei de ieri au fost transmise 5 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, dintre care 3 mesaje semnalând prezenţa animalelor sălbatice (urşi) în judeţele Bacău, Braşov şi Satu Mare, iar 2 mesaje privind manifestarea fenomenelor hidro-meteorologice periculoase în judeţul Suceava.
În continuare, pompierii salvatori rămân mobilizaţi, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Pentru a fi pregătiţi în faţa oricărei situaţii de urgenţă, accesaţi platforma naţională de pregătire pentru situaţii de urgenţă, disponibilă la adresa https://fiipregatit.ro. De asemenea, puteţi descărca aplicaţia DSU, care oferă informaţii utile despre prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, din App Store sau Google Play.
SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.