Comunicat de presă - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş
- complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
- folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (3 infracţiuni);
- efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.
Facem precizarea că la data de 13 decembrie 2024, Tribunalul Harghita a admis propunerea procurorilor anticorupţie, de arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Kurko Andras.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
În data de 04 august 2024, cu ocazia efectuării unor verificări la o societate comercială de către lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Staţiunii Borsec, inculpatul Kurko Andras, în calitate de şef administraţie-adjunct al A.J.F.P. Harghita, ar fi furnizat lucrătorilor de poliţie fotografii cu o casă de marcat şi i-ar fi convins pe aceştia să nu aplice sancţiunile contravenţionale constatate, deşi ar fi fost constatate nereguli privitoare la inexistenţa casei de marcat care să aparţină societăţii respective şi privitoare la prestarea unei activităţi lucrative nedeclarate de către un minor cu vârsta sub 16 ani.
Astfel, s-ar fi cauzat o pagubă bugetului de stat reprezentând cuantumul amenzilor neacordate, reprezentate de sancţiunea contravenţională privind inexistenţa casei de marcat - amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei şi sancţiunea contravenţională privind prestarea unei munci nedeclarate în cadrul respectivei societăţi de către un minor cu vârsta de sub 16 ani - amendă de la 20.000 lei la 200.000 lei, concomitent cu obţinerea de către societatea respectivă de foloase patrimoniale necuvenite, în sumă echivalentă a amenzilor neacordate.
Totodată, în perioada august - octombrie 2024, inculpatul Kurko Andras prin prisma calităţii sale de şef administraţie-adjunct - inspecţie fiscală la A.J.F.P. Harghita, având acces la bazele de date administrate de diferite autorităţi publice care conţin informaţii nedestinate publicităţii, ar fi furnizat şi ar fi permis accesul mai multor reprezentanţi ai unor societăţi comerciale la informaţii nedestinate publicităţii, după cum urmează:
- ar fi oferit informaţii administratorului unei societăţi comerciale cu obiect de activitate în domeniul îmbutelierii apelor minerale cu privire la datele organizatorice ale unor controale ce vor fi efectuate de către inspectorii fiscali din cadrul A.J.F.P. Harghita la societatea respectivă, precum data exactă a controlului şi componenţa echipei de control, asigurându-l totodată pe administrator de participarea sa la această activitate;
- ar fi furnizat identitatea şi datele de identificare ale proprietarului unui imobil situat în municipiul Miercurea Ciuc, alte informaţii obţinute din declaraţii ori documente prezentate de către contribuabilul proprietar, precum şi situaţia fiscală şi financiară a acestuia;
- ar fi oferit informaţii cu privire la activitatea fiscală a unei întreprinderi individuale.
În perioada 04 iunie 2024 - până în prezent, inculpatul Kurko Andraş, în calitatea menţionată anterior, prin încălcarea prevederilor legale privitoare la incompatibilităţi instituite de art. 96 din Legea 161/2003, ar fi efectuat în mod organizat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ şi ar fi administrat în fapt o societate comercială deţinută de mama sa, prin gestionarea activelor societăţii, prin operaţiuni bancare, respectiv prin încheierea de tranzacţii comerciale cu alte societăţi comerciale, în scopul obţinerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite.
Inculpatului Kurko Andras i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de Operaţiuni Speciale.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Menţionăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.