Comunicat de presă - Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş
Scrisoarea pastorală a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian la Sărbătoarea Naşterii Domnului 2024
Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu
Naşterea Domnului nostru Isus Cristos este Cerul care îmbrăţişează pământul şi dăruirea iubirii desăvârşite a lui Dumnezeu omenirii zbuciumate. Dumnezeu Cel veşnic şi nepătruns vine în lumea noastră sub chipul unui Prunc plăpând, lipsit de apărare, într-un staul din Betleem, arătând că cel cu adevărat puternic este cel care ştie să fie smerit şi să iubească. Întruparea Mântuitorului marchează începutul unui drum de mântuire care ne oferă tuturor posibilitatea de a deveni părtaşi la viaţa Sa divină. Naşterea Pruncului Isus ne cheamă să ieşim din întunericul păcatului şi să păşim în lumina care izvorăşte din ieslea din Betleem, lumină ce reînnoieşte sufletele şi dă sens şi direcţie întregii existenţe a omului din toate timpurile.
În Pruncul divin regăsim întrupată speranţa care alină cele mai adânci suferinţe ale inimii omeneşti. Venirea Sa printre noi este dovada concretă că Dumnezeu este viu şi prezent în istoria noastră, împărtăşind fragilitatea şi vulnerabilitatea condiţiei umane. Prin aceasta, Dumnezeu ne descoperă că nu doar ne cunoaşte suferinţele greutăţile noastre, ci şi le şi asumă, devenind Emanuel: 'Dumnezeu cu noi'. Pruncul din iesle ne învaţă că adevărata mărire nu constă în acumularea de bogăţii sau în puterea lumească, ci în iubirea necondiţionată, în dăruirea de sine şi în slujirea aproapelui.
Astăzi, mai mult ca niciodată, Betleemul devine nu doar un loc al naşterii fizice a Mântuitorului, ci şi un simbol al naşterii noastre spirituale. Naşterea Domnului ne îndeamnă să devenim lumini în lume, să dăruim bunătatea, milostivirea şi pacea Pruncului Isus în familiile noastre, în comunităţi şi în întreaga societate. Este un îndemn de a ne reînnoi inimile şi vieţile, descoperind în fiecare zi bucuria prezenţei Sale vii şi lucrătoare.
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,
Ne apropiem de Betleemul Iudeii pe înserate şi întâlnim o cetate plină de forfotă, de gălăgie şi de agitaţie. Aici şi acum, se află cu mult mai mulţi oameni decât de obicei, sosiţi din toate părţile pentru a-şi îndeplini îndatoririle cetăţeneşti. Este în curs de desfăşurare marele recensământ solicitat de Cezar Augustus, un eveniment important şi îndelung pregătit. Potrivit poruncii împărăteşti, toţi cetăţenii trebuiau recenzaţi sau înscrişi, 'fiecare în cetatea sa' (Lc 2,1-3), iar din acest motiv 's-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el care era însărcinată' (Lc 2, 4-5). Părăsim şi noi, preţ de câteva minute, 'cetatea' confortului, a preocupărilor sau a frământărilor noastre cotidiene şi urcăm spre întâlnirea cu mult aşteptatul Mântuitor.
Încercăm să-i identificăm pe Iosif şi pe Maria în mulţimea agitată şi obosită, nerăbdătoare să se aşeze într-un loc, să mănânce şi să se odihnească după drum lung şi anevoios, pe străzi, pe uliţe sau în casele de oaspeţi. Preocuparea noastră este cu atât mai mare cu cât ştim că Maria 'era însărcinată' (Lc 2,5) şi că sorocul pentru a naşte este împlinit, iar afară întunericul e deja stăpân. Însă, nici urmă de ei în cetate! Ei au ajuns înaintea noastră, au bătut din uşă în uşă, dar nimeni nu i-a primit. Întuneric era afară, dar întuneric era şi în sufletele gazdelor din Betleem, închise în propria lor comoditate, în propriile lor probleme. Clienţi erau din belşug, casele de oaspeţi şi hanurile erau pline, de ce să se fi complicat cu o viitoare mamă, cu o tânără care era pe cale să nască! Dacă ar fi ştiut cine este Cel care vrea să le treacă pragul, să se nască în casa lor, cu siguranţă că ar fi procedat diferit. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Toţi oamenii sosiţi în Betleem găsesc un adăpost, dar 'Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul' (Mt 8,20). Cu toate că 'întru ale Sale a venit', iată că 'ai Săi nu L-au primit' (In 1,11). Ni se întâmplă adesea şi nouă să ne recunoaştem în atitudinea locuitorilor din Betleem: 'Dacă am fi ştiut Doamne că tu eşti cel care baţi la poarta casei mele, la uşa sufletului meu, aş fi deschis numaidecât!' Niciodată nu este prea târziu! Acest Crăciun este momentul potrivit pentru a-I deschide!
Ieşim din cetate când, pe câmpul de la marginea Betleemului, vedem un grup de oameni, care după înfăţişare par a fi păstori şi care se îndreaptă grăbiţi spre o peşteră ce servea drept adăpost pentru animale. Intrăm, împreună cu păstorii, în peştera întunecoasă, străină şi rece, icoana unei lumi înrobite şi înnegurate de păcat şi de lipsa prezenţei lui Dumnezeu. Aici, înconjuraţi de dobitoace, îi găsim pe Iosif şi Maria, aplecaţi cu delicateţe, protectori, cu privirile pline de iubire şi duioşie asupra Pruncului culcat în iesle, pe paie reci. Aici 'a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei' (Lc 2,7). Chiar aici, în întunericul, în sărăcia şi în răceala existenţei noastre, sub chipul unui copilaş, ne întâmpină Mesia cel mult aşteptat, pentru a ne dărui Lumină din Lumină, bogăţia de a-L avea pe Dumnezeu aproape, căldura de a ne şti iubiţi şi căutaţi de El, aşa păcătoşi cum suntem. De aceea, asemenea păstorilor de la Betleem, ne apropiem de ieslea Mântuitorului cu inimile pline de smerenie şi recunoştinţă. Simplitatea şi sărăcia locului în care s-a născut Cristos ne arată că adevărata măreţie se află în abandonarea de sine şi în iubirea autentică. Acest mister al iubirii divine, revelat în slăbiciunea unui Prunc, ne îndeamnă să privim şi să reflectăm asupra modului în care ne trăim vocaţia creştină. Venind înaintea Lui cu suflete curate, gustăm bucuria păcii care izvorăşte din comuniunea cu El şi cu fraţii noştri.
Iubiţi fii sufleteşti,
Biserica noastră Greco-Catolică, rânduită de Dumnezeu să fie semn şi mijlocitoare a Iubirii, a harului şi a cunoaşterii Sale în sânul neamului românesc, îşi îndeplineşte cu dăruire şi fidelitate misiunea încredinţată ei de Isus Domnul. Biserica noastră ştie că este iubită de Domnul, atât în vremurile sale de glorie, ca şi în cele de restrişte. Au existat, însă, anumite evenimente în viaţa ei, în care dragostea lui Dumnezeu s-a manifestat cu atâta forţă încât acestea au devenit memorabile. În acest an, care se încheie, am celebrat câteva dintre ele şi nu pot să nu le împărtăşesc cu voi, cu toţi, bunii noştri credincioşi.
Am sărbătorit, mai întâi, cinci ani de la vizita istorică a Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj, prilej cu care au fost ridicaţi la cinstea altarelor cei şapte episcopi greco-catolici martiri. Ei sunt modelul nostru de credinţă, de speranţă, dar mai ales de iubire. S-au lăsat iubiţi de Dumnezeu şi L-au iubit la rândul lor, până la sfârşit. Pe El, L-au recunoscut şi iubit în credincioşii şi preoţii pe care i-au păstorit, în închisori, în bătăi, în foamete şi în frig. Cu o singură inimă şi cu un singur cuget, să-i mulţumim Domnului pentru darul Iubirii, făcut în ei, Bisericii noastre!
Totodată, în luna octombrie, a avut loc la Roma cea de-a doua sesiune a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, cu tema 'Cum să fim o Biserică sinodală în misiune?'. Cu acest prilej, Sfântul Părinte Papa Francisc, împreună cu toţi participanţii la Sinod, au subliniat că întreaga Biserică Catolică este chemată să discearnă voia şi lucrarea lui Dumnezeu în faţa provocărilor lumii în care trăim, în deplină fidelitate faţă de învăţăturile Evangheliei.
De asemenea, în această toamnă, în prezenţa Sinodului Episcopilor noştri, a Excelenţei Sale Mons. Giampiero Gloder, Nunţiu Apostolic în România, a preoţilor din Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş, a reprezentanţilor învăţământului blăjean actual şi a credincioşilor din Catedrala Blajului, am sărbătorit 270 de ani de la deschiderea Şcolilor din Blaj, primele şcoli sistematice şi moderne româneşti, întemeiate de episcopul Petru Pavel Aron, la 11 octombrie 1754. În aceste şcoli, nenumărate generaţii de tineri au deprins lumina cunoştinţei şi a credinţei, pe care apoi, în calitate de dascăli, preoţi şi intelectuali, au răspândit-o printre români, contribuind decisiv la renaşterea spirituală, culturală şi naţională a poporului nostru.
Recentele frământări din societatea românească ne-au dovedit o dată în plus că nu putem contribui la un viitor al păcii, al libertăţii - personale, civile şi religioase -, al demnităţii, al dreptăţii, fără a învăţa lecţiile istoriei. Celebrarea, în 2025, a Anului Cardinal Iuliu Hossu este, în acest sens, o ocazie potrivită pentru a privi din nou la exemplul luminos pe care ni-l oferă tuturor acest episcop martir, declarat fericit de Papa Francisc, la 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. Prin verticalitatea, smerenia şi dragostea sa - până la sacrificiul suprem - faţă de ţară, Biserică şi Cristos, Cardinalul Iuliu Hossu ne provoacă astăzi la o viaţă trăită fără compromisuri şi cu conştiinţa mereu curată, bazată pe valorile Evangheliei şi pe căutarea binelui comun.
Nu în ultimul rând, Marele Jubileu din anul 2025 va reprezenta o nouă oportunitate de reînnoire spirituală pentru toţi ucenicii lui Cristos şi pentru toate Bisericile particulare.
Dragii mei,
Ne întoarcem din călătoria noastră sufletească, precum 's-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu' (Lc 2,20), pentru toate câte am auzit şi am văzut, dar mai ales, purtând în inimile noastre pe Dumnezeul Întrupat. Fiecare dintre noi e acum o iesle din care Domnul vrea să fie aproape de familiile noastre, de prietenii şi vecinii noştri, de cei săraci, uitaţi sau părăsiţi. Acesta este, pentru noi, sensul Crăciunului!
Privindu-L pe Pruncul Isus, îl descoperim pe Dumnezeul păcii, care ne invită să trăim în armonie şi comuniune unii cu alţii. El ne învaţă că adevărata pace nu este absenţa conflictelor, ci prezenţa iubirii care depăşeşte orice barieră. Această pace începe în inimile noastre, prin deschiderea către harul lui Dumnezeu, şi se dăruieşte în relaţiile cu cei din jur. Cuvintele Sfântului Apostol Pavel ne îndeamnă să fim 'luminaţi de har, mângâiaţi şi uniţi în cuget, trăind în pace' (2Cor 13,11), făcând din viaţa noastră un exemplu de iubire şi reconciliere pentru ceilalţi.
În aceste zile, în care în atâtea părţi ale lumii, în locul clinchetelor de clopoţei şi al colindelor răsună zgomotul asurzitor al armelor, să o invocăm cu încredere pe Preacurata Fecioară Maria, Regina Păcii. Să o rugăm în mod special 'pentru cei care suferă şi nu mai au tărie pentru a se ruga, pentru fraţii şi surorile loviţi de război în atâtea părţi ale lumii, care trăiesc în aceste zile de sărbătoare în întuneric şi în frig, în mizerie şi teamă, cufundaţi în violenţă şi indiferenţă!' (Papa Francisc).
Unesc glasul meu cu glasul Sfântului Părinte Papa Francisc şi cu al atâtor creştini şi oameni de bunăvoinţă, care cer cu insistenţă: Să tacă armele! Să fie pace pe pământ!
Dimpreună cu Preasfinţia Sa Cristian, Episcopul nostru auxiliar, Vă dorim tuturor: Sărbători pline de Domnul, cu bucurie, pace şi sănătate! Să aveţi un An Nou plin de binecuvântări cereşti, trăit sub privirea iubitoare a Pruncului divin!
Cardinal LUCIAN
Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu
Naşterea Domnului nostru Isus Cristos este Cerul care îmbrăţişează pământul şi dăruirea iubirii desăvârşite a lui Dumnezeu omenirii zbuciumate. Dumnezeu Cel veşnic şi nepătruns vine în lumea noastră sub chipul unui Prunc plăpând, lipsit de apărare, într-un staul din Betleem, arătând că cel cu adevărat puternic este cel care ştie să fie smerit şi să iubească. Întruparea Mântuitorului marchează începutul unui drum de mântuire care ne oferă tuturor posibilitatea de a deveni părtaşi la viaţa Sa divină. Naşterea Pruncului Isus ne cheamă să ieşim din întunericul păcatului şi să păşim în lumina care izvorăşte din ieslea din Betleem, lumină ce reînnoieşte sufletele şi dă sens şi direcţie întregii existenţe a omului din toate timpurile.
În Pruncul divin regăsim întrupată speranţa care alină cele mai adânci suferinţe ale inimii omeneşti. Venirea Sa printre noi este dovada concretă că Dumnezeu este viu şi prezent în istoria noastră, împărtăşind fragilitatea şi vulnerabilitatea condiţiei umane. Prin aceasta, Dumnezeu ne descoperă că nu doar ne cunoaşte suferinţele greutăţile noastre, ci şi le şi asumă, devenind Emanuel: 'Dumnezeu cu noi'. Pruncul din iesle ne învaţă că adevărata mărire nu constă în acumularea de bogăţii sau în puterea lumească, ci în iubirea necondiţionată, în dăruirea de sine şi în slujirea aproapelui.
Astăzi, mai mult ca niciodată, Betleemul devine nu doar un loc al naşterii fizice a Mântuitorului, ci şi un simbol al naşterii noastre spirituale. Naşterea Domnului ne îndeamnă să devenim lumini în lume, să dăruim bunătatea, milostivirea şi pacea Pruncului Isus în familiile noastre, în comunităţi şi în întreaga societate. Este un îndemn de a ne reînnoi inimile şi vieţile, descoperind în fiecare zi bucuria prezenţei Sale vii şi lucrătoare.
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,
Ne apropiem de Betleemul Iudeii pe înserate şi întâlnim o cetate plină de forfotă, de gălăgie şi de agitaţie. Aici şi acum, se află cu mult mai mulţi oameni decât de obicei, sosiţi din toate părţile pentru a-şi îndeplini îndatoririle cetăţeneşti. Este în curs de desfăşurare marele recensământ solicitat de Cezar Augustus, un eveniment important şi îndelung pregătit. Potrivit poruncii împărăteşti, toţi cetăţenii trebuiau recenzaţi sau înscrişi, 'fiecare în cetatea sa' (Lc 2,1-3), iar din acest motiv 's-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el care era însărcinată' (Lc 2, 4-5). Părăsim şi noi, preţ de câteva minute, 'cetatea' confortului, a preocupărilor sau a frământărilor noastre cotidiene şi urcăm spre întâlnirea cu mult aşteptatul Mântuitor.
Încercăm să-i identificăm pe Iosif şi pe Maria în mulţimea agitată şi obosită, nerăbdătoare să se aşeze într-un loc, să mănânce şi să se odihnească după drum lung şi anevoios, pe străzi, pe uliţe sau în casele de oaspeţi. Preocuparea noastră este cu atât mai mare cu cât ştim că Maria 'era însărcinată' (Lc 2,5) şi că sorocul pentru a naşte este împlinit, iar afară întunericul e deja stăpân. Însă, nici urmă de ei în cetate! Ei au ajuns înaintea noastră, au bătut din uşă în uşă, dar nimeni nu i-a primit. Întuneric era afară, dar întuneric era şi în sufletele gazdelor din Betleem, închise în propria lor comoditate, în propriile lor probleme. Clienţi erau din belşug, casele de oaspeţi şi hanurile erau pline, de ce să se fi complicat cu o viitoare mamă, cu o tânără care era pe cale să nască! Dacă ar fi ştiut cine este Cel care vrea să le treacă pragul, să se nască în casa lor, cu siguranţă că ar fi procedat diferit. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Toţi oamenii sosiţi în Betleem găsesc un adăpost, dar 'Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul' (Mt 8,20). Cu toate că 'întru ale Sale a venit', iată că 'ai Săi nu L-au primit' (In 1,11). Ni se întâmplă adesea şi nouă să ne recunoaştem în atitudinea locuitorilor din Betleem: 'Dacă am fi ştiut Doamne că tu eşti cel care baţi la poarta casei mele, la uşa sufletului meu, aş fi deschis numaidecât!' Niciodată nu este prea târziu! Acest Crăciun este momentul potrivit pentru a-I deschide!
Ieşim din cetate când, pe câmpul de la marginea Betleemului, vedem un grup de oameni, care după înfăţişare par a fi păstori şi care se îndreaptă grăbiţi spre o peşteră ce servea drept adăpost pentru animale. Intrăm, împreună cu păstorii, în peştera întunecoasă, străină şi rece, icoana unei lumi înrobite şi înnegurate de păcat şi de lipsa prezenţei lui Dumnezeu. Aici, înconjuraţi de dobitoace, îi găsim pe Iosif şi Maria, aplecaţi cu delicateţe, protectori, cu privirile pline de iubire şi duioşie asupra Pruncului culcat în iesle, pe paie reci. Aici 'a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei' (Lc 2,7). Chiar aici, în întunericul, în sărăcia şi în răceala existenţei noastre, sub chipul unui copilaş, ne întâmpină Mesia cel mult aşteptat, pentru a ne dărui Lumină din Lumină, bogăţia de a-L avea pe Dumnezeu aproape, căldura de a ne şti iubiţi şi căutaţi de El, aşa păcătoşi cum suntem. De aceea, asemenea păstorilor de la Betleem, ne apropiem de ieslea Mântuitorului cu inimile pline de smerenie şi recunoştinţă. Simplitatea şi sărăcia locului în care s-a născut Cristos ne arată că adevărata măreţie se află în abandonarea de sine şi în iubirea autentică. Acest mister al iubirii divine, revelat în slăbiciunea unui Prunc, ne îndeamnă să privim şi să reflectăm asupra modului în care ne trăim vocaţia creştină. Venind înaintea Lui cu suflete curate, gustăm bucuria păcii care izvorăşte din comuniunea cu El şi cu fraţii noştri.
Iubiţi fii sufleteşti,
Biserica noastră Greco-Catolică, rânduită de Dumnezeu să fie semn şi mijlocitoare a Iubirii, a harului şi a cunoaşterii Sale în sânul neamului românesc, îşi îndeplineşte cu dăruire şi fidelitate misiunea încredinţată ei de Isus Domnul. Biserica noastră ştie că este iubită de Domnul, atât în vremurile sale de glorie, ca şi în cele de restrişte. Au existat, însă, anumite evenimente în viaţa ei, în care dragostea lui Dumnezeu s-a manifestat cu atâta forţă încât acestea au devenit memorabile. În acest an, care se încheie, am celebrat câteva dintre ele şi nu pot să nu le împărtăşesc cu voi, cu toţi, bunii noştri credincioşi.
Am sărbătorit, mai întâi, cinci ani de la vizita istorică a Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj, prilej cu care au fost ridicaţi la cinstea altarelor cei şapte episcopi greco-catolici martiri. Ei sunt modelul nostru de credinţă, de speranţă, dar mai ales de iubire. S-au lăsat iubiţi de Dumnezeu şi L-au iubit la rândul lor, până la sfârşit. Pe El, L-au recunoscut şi iubit în credincioşii şi preoţii pe care i-au păstorit, în închisori, în bătăi, în foamete şi în frig. Cu o singură inimă şi cu un singur cuget, să-i mulţumim Domnului pentru darul Iubirii, făcut în ei, Bisericii noastre!
Totodată, în luna octombrie, a avut loc la Roma cea de-a doua sesiune a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, cu tema 'Cum să fim o Biserică sinodală în misiune?'. Cu acest prilej, Sfântul Părinte Papa Francisc, împreună cu toţi participanţii la Sinod, au subliniat că întreaga Biserică Catolică este chemată să discearnă voia şi lucrarea lui Dumnezeu în faţa provocărilor lumii în care trăim, în deplină fidelitate faţă de învăţăturile Evangheliei.
De asemenea, în această toamnă, în prezenţa Sinodului Episcopilor noştri, a Excelenţei Sale Mons. Giampiero Gloder, Nunţiu Apostolic în România, a preoţilor din Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş, a reprezentanţilor învăţământului blăjean actual şi a credincioşilor din Catedrala Blajului, am sărbătorit 270 de ani de la deschiderea Şcolilor din Blaj, primele şcoli sistematice şi moderne româneşti, întemeiate de episcopul Petru Pavel Aron, la 11 octombrie 1754. În aceste şcoli, nenumărate generaţii de tineri au deprins lumina cunoştinţei şi a credinţei, pe care apoi, în calitate de dascăli, preoţi şi intelectuali, au răspândit-o printre români, contribuind decisiv la renaşterea spirituală, culturală şi naţională a poporului nostru.
Recentele frământări din societatea românească ne-au dovedit o dată în plus că nu putem contribui la un viitor al păcii, al libertăţii - personale, civile şi religioase -, al demnităţii, al dreptăţii, fără a învăţa lecţiile istoriei. Celebrarea, în 2025, a Anului Cardinal Iuliu Hossu este, în acest sens, o ocazie potrivită pentru a privi din nou la exemplul luminos pe care ni-l oferă tuturor acest episcop martir, declarat fericit de Papa Francisc, la 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. Prin verticalitatea, smerenia şi dragostea sa - până la sacrificiul suprem - faţă de ţară, Biserică şi Cristos, Cardinalul Iuliu Hossu ne provoacă astăzi la o viaţă trăită fără compromisuri şi cu conştiinţa mereu curată, bazată pe valorile Evangheliei şi pe căutarea binelui comun.
Nu în ultimul rând, Marele Jubileu din anul 2025 va reprezenta o nouă oportunitate de reînnoire spirituală pentru toţi ucenicii lui Cristos şi pentru toate Bisericile particulare.
Dragii mei,
Ne întoarcem din călătoria noastră sufletească, precum 's-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu' (Lc 2,20), pentru toate câte am auzit şi am văzut, dar mai ales, purtând în inimile noastre pe Dumnezeul Întrupat. Fiecare dintre noi e acum o iesle din care Domnul vrea să fie aproape de familiile noastre, de prietenii şi vecinii noştri, de cei săraci, uitaţi sau părăsiţi. Acesta este, pentru noi, sensul Crăciunului!
Privindu-L pe Pruncul Isus, îl descoperim pe Dumnezeul păcii, care ne invită să trăim în armonie şi comuniune unii cu alţii. El ne învaţă că adevărata pace nu este absenţa conflictelor, ci prezenţa iubirii care depăşeşte orice barieră. Această pace începe în inimile noastre, prin deschiderea către harul lui Dumnezeu, şi se dăruieşte în relaţiile cu cei din jur. Cuvintele Sfântului Apostol Pavel ne îndeamnă să fim 'luminaţi de har, mângâiaţi şi uniţi în cuget, trăind în pace' (2Cor 13,11), făcând din viaţa noastră un exemplu de iubire şi reconciliere pentru ceilalţi.
În aceste zile, în care în atâtea părţi ale lumii, în locul clinchetelor de clopoţei şi al colindelor răsună zgomotul asurzitor al armelor, să o invocăm cu încredere pe Preacurata Fecioară Maria, Regina Păcii. Să o rugăm în mod special 'pentru cei care suferă şi nu mai au tărie pentru a se ruga, pentru fraţii şi surorile loviţi de război în atâtea părţi ale lumii, care trăiesc în aceste zile de sărbătoare în întuneric şi în frig, în mizerie şi teamă, cufundaţi în violenţă şi indiferenţă!' (Papa Francisc).
Unesc glasul meu cu glasul Sfântului Părinte Papa Francisc şi cu al atâtor creştini şi oameni de bunăvoinţă, care cer cu insistenţă: Să tacă armele! Să fie pace pe pământ!
Dimpreună cu Preasfinţia Sa Cristian, Episcopul nostru auxiliar, Vă dorim tuturor: Sărbători pline de Domnul, cu bucurie, pace şi sănătate! Să aveţi un An Nou plin de binecuvântări cereşti, trăit sub privirea iubitoare a Pruncului divin!
Cardinal LUCIAN
Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
Afisari: 69
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.