logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - TPBI

De sâmbătă, TPBI reorganizează liniile de transport din sudul Capitalei: tramvaiele 1 şi 10 revin la Romprim, linia 313 devine 73, iar linia 76 - scurtată la Pasaj Mihai Bravu; apare şi o linie nouă: 72

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) reorganizează liniile de transport public din zona de Sud a Capitalei, ca urmare a remedierii avariei de la substaţia electrică din cartierul Berceni. Astfel, începând de sâmbătă, 14.12.2024, tramvaiele liniilor 1 şi 10 îşi vor relua circulaţia pe Şoseaua Olteniţei şi vor întoarce la terminalul 'Romprim' (linia navetă 610 urmând să fie suspendată), iar linia 73 va înlocui linia 313 (care va fi suspendată), pe traseul cuprins între 'Piaţa de Gros' şi 'Piaţa Sfânta Vineri'. Aceasta reprezintă încă una dintre măsurile TPBI de a înlocui autobuzele Diesel cu vehicule electrice, moderne şi nepoluante, pe linia 73 urmând să circule troleibuzele cu autonomie Solaris Trollino 12M. Tot în acest scop, de sâmbătă, 14 decembrie, va fi înfiinţată linia de troleibuz 72, care va funcţiona în locul liniei navetă de autobuz 673 între terminalul 'Turnu Măgurele' şi staţia 'Costache Stamate'.

Totodată, de sâmbătă, traseul liniei 76 va fi scurtat la staţia 'Costache Stamate', troleibuzele urmând să aibă astfel o frecvenţă mai bună. Vechiul traseu al liniei 76, între 'Piaţa Reşiţa' şi 'Piaţa Unirii', este acoperit în totalitate de linia de autobuz 381.

Aşadar, începând cu data de 14.12.2024, noile trasee vor următoarele:

Tramvaiele liniei 1 vor circula între terminalul 'Romprim' şi Bd. Banu Manta pe traseul: 'Romprim', Şos. Olteniţei, Calea Văcăreşti, Şos. Mihai Bravu, Şos. Ştefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Pasajul Victoriei, Şos. Nicolae Titulescu, Bd. Banu Manta, cu întoarcere pe Şos. Nicolae Titulescu, Pasajul Basarab, Bd. Doina Cornea, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Timişoara, Str. Progresului, Str. Constantin Istrati, Şos. Viilor, Şos. Olteniţei, terminal 'Romprim'.

Linia 10 va funcţiona pe traseul: 'Romprim', Şos. Olteniţei, Şos. Viilor, Str. Progresului, Bd. Timişoara, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Doina Cornea, Pasajul Basarab, Şos. Nicolae Titulescu, Bd. Banu Manta, cu întoarcere pe Şos. Nicolae Titulescu, Pasajul Victoriei, Bd. Iancu de Hunedoara, Şos. Ştefan cel Mare, Şos. Mihai Bravu, Calea Văcăreşti, Şos. Olteniţei, terminal 'Romprim'.

Noua linie 72 va funcţiona între terminalul 'Turnu Măgurele' (actualul capăt al liniei 673) şi staţia 'Costache Stamate', astfel: 'Turnu Măgurele', Bd. Alexandru Obregia, Str. Sergent Niţu Vasile, Calea Văcăreşti, staţia 'Costache Stamate', cu întoarcere pe Şoseaua Mihai Bravu, Calea Văcăreşti, Str. Sergent Niţu Vasile, Bd. Alexandru Obregia, 'Turnu Măgurele'.

Linia 73 va funcţiona pe traseul liniei 313, şi anume: 'Piaţa de Gros', Drum Acces Piaţa de Gros, Bd. Metalurgiei, Bd. Alexandru Obregia, Str. Niţu Vasile, Piaţa Sudului, Calea Văcăreşti, Bd. Tineretului, Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Unirii, Bd. Mircea Vodă, Bd. Corneliu Coposu, 'Piaţa Sf. Vineri', cu întoarcere pe Bd. Corneliu Coposu, Str. Halelor, Piaţa Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Tineretului, Calea Văcăreşti, Piaţa Sudului, Str. Niţu Vasile, Bd. Alexandru Obregia, Bd. Metalurgiei, Drum Acces Piaţa de Gros, 'Piaţa de Gros'.

Traseul scurtat al liniei 76 va fi: 'Piaţa Reşiţa', Str. Izvorul Rece, Str. Sergent Niţu Vasile, Calea Văcăreşti, staţia 'Costache Stamate' şi retur.

Tot de sâmbătă, 14 decembrie, linia 313 şi liniile navetă 610 şi 673 vor fi suspendate.
Afisari: 41

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.