Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanţa
Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) a implementat cu succes, la nivel instituţional, în perioada aprilie - decembrie 2024, proiectul CNFIS-FDI-2024-F-0344- 'Îmbunătăţirea calităţii activităţii didactice la Universitatea Ovidius din Constanţa în domeniul învăţământului la distanţă (ID) şi învăţământului cu frecvenţă redusă (IFR) - DIDACT ID-IFR'. Obiectivul proiectului a fost creşterea capacităţii instituţionale şi îmbunătăţirea calităţii activităţii didactice în Universitatea Ovidius din Constanţa, inclusiv a respectării deontologiei şi eticii academice, în domeniul învăţământului la distanţă (ID) şi învăţământului cu frecvenţă redusă (IFR). În vederea atingerii acestui obiectiv, în implementarea proiectului a fost vizată perfecţionarea continuă a personalului didactic de predare şi a personalului didactic auxiliar în vederea corelării actului educaţional cu nevoile de inovare, informatizare, flexibilitate şi mobilitate ale societăţii contemporane, asigurarea accesului la informaţii integrate privind calitatea şi integritatea actului educaţional şi furnizarea de instrumente specifice pentru promovarea calităţii şi integrităţii academice.
'DIDACT ID-IFR a continuat, în particular, demersurile întreprinse în cadrul proiectelor anterioare, DIDACT-IQ şi INTER DIDACT, privind implementarea şi dezvoltarea unui sistem integrat de management al calităţii actului didactic şi de cercetare, sub toate aspectele sale, la nivelul Universităţii Ovidius din Constanţa', a precizat prof. univ. dr. habil. Elena Condrea, prorector al UOC pentru Cercetare, dezvoltare şi inovare. Relaţia cu ISD şi director al proiectului DIDACT ID-IFR. Potrivit sursei citate, peste 100 de cadre didactice şi reprezentanţi ai personalului didactic auxiliar şi mai mult de 200 studenţi au participat la activităţile desfăşurate în cadrul proiectului, printre care se numără:
- Un curs de perfecţionare a personalului didactic de predare privind elaborarea resurselor educaţionale în tehnologie ID şi a altor materiale specifice formelor ID-IFR în vederea îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice;
- Un curs de perfecţionare a personalului didactic auxiliar privind activităţile specifice de gestionare a studenţilor la formele ID-IFR;
- Schimburi de experienţă pentru personalului didactic de predare cu personal similar din centre universitare din ţară (Universitatea 'Bogdan Vodă' din Cluj-Napoca, Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu, Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galaţi, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti) şi din străinătate (Universita Degli Studi di Foggia, Italia, University of Istanbul, Turcia, Universitatea de Studii Europene din
Moldova), privind utilizarea platformelor educaţionale online în vederea
îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice;
- Schimburi de bune practici desfăşurate între reprezentanţi ai personalului didactic auxiliar din UOC cu personal similar din centre universitare din ţară (Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu şi Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iaşi) privind activităţile specifice de gestionare a studenţilor la formele ID-IFR;
- O masă rotundă dedicată schimbului de bune practici privind îmbunătăţirea calităţii activităţii didactice specifice ID-IFR;
- Un seminar dedicat personalului didactic de predare privind respectarea standardelor de etică şi integritate academică în contextul utilizării tehnologiilor specifice inteligenţei artificiale;
- Patru seminare dedicate studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor de toate formele de învăţământ privind respectarea standardelor de etică şi integritate academică în contextul utilizării tehnologiilor specifice inteligenţei artificiale; În perioada de implementare, proiectul DIDACT ID-IFR a beneficiat de o finanţare de 335.000 de lei din bugetul alocat de Ministerul Educaţiei, din fondul de dezvoltare instituţională, Domeniul 5 - Îmbunătăţirea calităţii activităţii didactice, inclusiv a respectării deontologiei şi eticii academice. Resursele financiare necesare pentru derularea proiectului au fost completate din partea UOC cu 60.000 lei, reprezentând o cotă de cofinanţare din total proiect de 17,91%.
Cabinetul Comunicare şi Relaţia cu Presa al Universităţii Ovidius din Constanţa
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.