Comunicat de presă - Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a dat startul înscrierilor în programele de Executive Education pe care le va derula în 2025 împreună cu universităţi world-class din Statele Unite ale Americii. Programele, unice în România şi total diferite de ceea ce înseamnă un program de tip MBA - indiferent de forma sa de organizare, răspund nevoilor reale cu care se confruntă companiile şi liderii acestora în momentul de faţă, participanţii urmând să dobândească cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a avea succes într-un mediu de afaceri în continuă schimbare.
Programele de Executive Education organizate de UBB-FSEGA în 2025 sunt:
-Leading and Managing Innovation,
-Corporate Governance Programe: Advancing and Empowering Dynamic Executive and Board Leaders şi
-Finance and Accounting for the Nonfinancial Executive.
Participarea la programele de Executive Education ale UBB-FSEGA nu este condiţionată de un anumit nivel al pregătirii educaţionale formale, admiterea prioritizând realizările profesionale şi experienţa în leadership a candidaţilor, pentru a asigura un grup de participanţi cu un impact semnificativ şi un potenţial al experienţei educaţionale ridicat.
'Networkingul este un element central al acestui program, participanţii având oportunitatea să interacţioneze cu colegi din diverse industrii, să colaboreze cu profesori de top în domeniile lor de cercetare şi activitate, respectiv să viziteze şi să cunoască companii americane inovatoare. La final, mulţi dintre ei îşi construiesc o reţea profesională solidă. De altfel, programele noastre de Executive Education oferă o şansă exclusivă în România şi anume, o experienţă americană autentică şi extrem de complexă. Întregul proces educaţional are la bază specificul cultural al celor mai bune şcoli americane de business. Mai mult decât atât, participanţii la aceste programe au oportunitatea de a interacţiona şi de a stabili legături cu comunitatea academică şi de afaceri a românilor din Statele Unite, care fac parte din comunitatea UBB Alumni US Chapter', explică conf.univ.dr. Răzvan V. Mustaţă, decanul UBB-FSEGA.
Programul Leading and Managing Innovation se află la a treia ediţie şi este organizat de UBB-FSEGA în parteneriat cu UNC Kenan-Flagler Business School din SUA. Pentru acest program, înscrierile se vor încheia pe 25 februarie 2025, aplicaţiile depuse fiind înregistrate pe website-ul UBB-FSEGA ExEd.
'Programul de Executive Education Leading and Managing Innovation se adresează reprezentanţilor din top managementul companiilor, dar şi antreprenorilor sau consultanţilor care îşi doresc să dezvolte o perspectivă cuprinzătoare despre ce înseamnă să conduci echipe într-o economie bazată pe inovaţie. Pe parcursul programului, participanţii au posibilitatea să dobândească cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a avea succes în mediul de afaceri în continuă schimbare de astăzi, dar mai ales vor avea capacitatea de a dezvolta procese inovative în cadrul companiilor în care activează. De asemenea, programul este destinat şi managerilor seniori care au oportunitatea de a-şi dezvolta, în continuare, abilităţile de leadership şi inovaţie, devenind astfel următoarea generaţie de lideri ai consiliilor de administraţie. Am identificat nevoia şi am definit tematica acestui program, dar şi a altora de acest tip, în urma unor discuţii şi analize pe care le-am realizat împreună cu CEO ai diferitelor companii din industria IT şi retail din România. Apoi am discutat cu universităţile americane partenere posibilitatea de a dezvolta astfel de programe, iar răspunsul primit a fost unul pozitiv', spune conf.univ.dr. Răzvan V. Mustaţă, decanul UBB-FSEGA.
Programul Leading and Managing Innovation va începe pe 21 martie 2025 cu un eveniment special de deschidere, la care vor participa profesorii români, dar şi o parte dintre profesorii americani. Participanţii vor petrece două zile în campusul UBB-FSEGA de la Cluj-Napoca, respectiv şapte zile în Chapel Hill, North Carolina (SUA) şi vor explora fundamentele şi cultura inovaţiei, vor implementa procesele de inovaţie şi tehnologiile care sprijină inovaţia, punând un accent deosebit pe dezvoltarea unei strategii de inovare şi pe gestionarea echipelor dedicate inovării. Curriculumul oferă acces la studii de caz excepţionale din domeniu, inclusiv studii de caz de la Harvard Business School, include vizite la un laborator de inovaţie de ultimă generaţie din SUA şi la două companii de tehnologie americană. Mai mult de atât, întreaga experienţă americană va include şi o prezentare privată despre inovaţia în domeniul financiar, susţinută de unul dintre cei mai renumiţi cercetători români din SUA, specializat în finanţe şi neuroeconomie.
În primele două ediţii ale acestui programul au absolvit 22 de persoane care activează în domeniile IT, retail, petrol şi gaze, respectiv, consultanţă.
'Acest program mi-a schimbat complet modul de a gândi despre inovaţie în general. Mi-a demonstrat noi modalităţi de a gestiona inovaţia şi de a valorifica ideile şi contribuţiile celorlalţi. Programul de Executive Education oferă perspective noi şi abordări diferite atunci când vine vorba de managementul inovaţiei. Tot ce am învăţat aplic zilnic în colaborarea cu colegii mei din Departamentul de Aplicaţii şi Inginerie Software pe care o conduc la NTT DATA, în abordarea noilor oportunităţi de pe piaţă. Acest program nu este doar un curs de pregătire, ci o experienţă în sine', spune Alexandru Simion, NTT DATA România, absolvent al programului, promoţia 2023.
Economia bazată pe inovaţie a intrat într-o nouă eră, generând provocări fără precedent şi oportunităţi inimaginabile pentru executivi. Disrupţia, care odinioară era o ameninţare specifică anumitor industrii, a devenit acum o provocare universală pentru toate domeniile de activitate. Noua abordare a inovaţiei a generat o anxietate imensă şi ambiguitate, accelerând disrupţiile în aproape fiecare industrie. Liderii de piaţă se confruntă acum cu ameninţări din partea unor concurenţi aparent nesemnificativi, care pot schimba status quo-ul peste noapte prin tehnologii sau produse inovatoare. Totuşi, aceste schimbări oferă oportunităţi imense pentru cei pregătiţi.
Programul denumit generic Corporate Governance Programe: Advancing and Empowering Dynamic Executive and Board Leaders se va desfăşura în perioada aprilie-mai 2025, iar Finance and Accounting for the Nonfinancial Executive se va desfăşura în perioada septembrie - octombrie 2025. Pentru aceste programe, perioada de înscrieri va începe în ianuarie 2025.
Despre FSEGA:
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) este cea mai mare facultate din ţară şi una dintre cele mai puternice şcoli româneşti în domeniul economie & business, oferind servicii ştiinţifice şi educaţionale prin programe de licenţă, masterat, doctorat, executive education, respectiv prin programe de cercetare avansată, consultanţă şi dezvoltare sustenabilă. Aproape 9.000 de studenţi nivel licenţă, masteranzi şi doctoranzi beneficiază de oferta educaţională, didactică şi instituţională a celor 386 de cadre didactice titulare şi asociate, atât în Cluj-Napoca, cât şi în cadrul extensiilor de la Reşiţa, Sfântu Gheorghe şi Sighetul Marmaţiei. Începând din 30 iunie 2021, UBB, prin intermediul FSEGA, a devenit membru permanent cu drepturi depline European Foundation for Management Development (EFMD), fiind singura instituţie de învăţământ superior din România cu acest statut. EFMD administrează sistemul ŻEFMD Quality Improvement System (EQUIS), unul dintre cele mai importante mecanisme de asigurare şi certificare a calităţii, respectiv de acreditare la nivel internaţional a instituţiilor de învăţământ superior în domeniile administrării afacerilor şi managementului.
Despre UBB:
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) are cel mai complex profil academic din ţară - prin numărul de programe şi caracterul multicultural, cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară şi germană -, şi cea mai veche tradiţie academică din România (începută acum 443 de ani, în 1581), reprezentând, de asemenea, cea mai mare comunitate academică din ţară (aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localităţi şi 12 judeţe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităţilor de prestigiu şi de referinţă din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziţie în ţară în Metarankingul Universitar/Naţional care sumarizează rankingurile internaţionale majore ale universităţilor. În plus, de mai mulţi ani, UBB ocupă primele poziţii în ţară în rankingurile internaţionale globale şi pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universităţi ale lumii (din cele aproximativ 30.000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unităţi CDI integrate în reţele europene, laboratoare didactice modernizate şi integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). În 2021, în urma auditului internaţional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România. Din 2020, UBB a fost acceptată în GUILD, organizaţia care reuneşte cele mai prestigioase universităţi europene world-class/research-intensive, şi a primit distincţia europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianţei universităţilor europene EUTOPIA.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.