Comunicat de presă - Primăria Sectorului 1
Dacă locuiţi în cartierele Aviaţiei şi Băneasa, vă reamintim că vă puteţi elibera locuinţele de obiectele voluminoase de care nu mai aveţi nevoie. Primăria Sectorului 1 organizează sâmbătă, 14 decembrie, şi duminică, 15 decembrie, o campanie de strângere gratuită a deşeurilor mari de la cetăţeni.
Atenţie, vă puteţi curăţa casele sau apartamentele de obiectele nefolositoare doar dacă ţineţi cont de următoarele reguli:
Pentru a evita supraaglomerarea domeniului public, vă rugăm să scoateţi deşeurile voluminoase în faţa blocului sau a gospodăriei individuale doar pe 14 sau 15 decembrie;
Nu blocaţi traficul rutier sau pietonal cu obiectele scoase;
Anunţaţi operatorului de salubrizare locaţia exactă şi tipul deşeului până cel târziu vineri, 13 decembrie 2024, ora 14.00;
Colectarea va avea loc sâmbătă şi duminică, doar în intervalul orar 8.00-13.00.
Iată care sunt tipurile de obiecte pe care Primăria le colectează gratuit:
- Mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative, mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice, covoare, carpete, preşuri, canapele, paturi, dulapuri;
- Suporturi prosoape, lustre, tablouri, căzi, vase de toaletă, robinete, cabine de duş (fără sticlă), suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă;
- Birouri, scaune, banchete, saltele, oale, ceasuri, perdele, draperii, dulapuri de baie;
- Obiecte mari de folosinţă îndelungată precum: calorifere fontă, calorifere aluminiu, uşi, tocuri de uşi şi tocuri de geamuri (fără sticlă);
- Deşeuri de echipamente electrice, electronice şi electrocasnice (ex.: televizoare, maşini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere etc.).
Pentru o bună organizare în teren, vă rugăm să anunţaţi adresa exactă de colectare la numărul de telefon 021/9460 (call center Romprest) sau la adresele de e-mail: secretariatsalubritate@romprest.eu sau office@romprest.eu.
Campania de strângere a deşeurilor voluminoase va continua şi în lunile următoare, în cartierele Sectorului 1 unde vor exista solicitări din partea cetăţenilor.
Serviciul Imagine şi Cultură
E-mail: comunicare@primarias1.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.