Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa, au documentat activitatea infracţională a 11 persoane (nouă bărbaţi şi două femei), cu vârste între 21 şi 43 de ani, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi folosirea prostituţiei infantile.
Video: https://youtube.com/shorts/FOLjdEdA-fc?feature=share
În sarcina uneia dintre persoane s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.
Faţă de alte două persoane (un bărbat şi o femeie) se efectuează cercetări şi pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, pentru consum propriu.
Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2024, trei dintre persoanele cercetate (membre ale aceleiaşi familii) ar fi recrutat, în scopul exploatării sexuale, 3 victime, cu vârste de 16, 17 şi 20 de ani, pe care, cu sprijinul unei femei, le-ar fi adăpostit şi transportat în diferite locaţii din judeţele Constanţa şi Brăila, determinându-le să practice prostituţia.
Sumele de bani obţinute de către victime ar fi fost însuşite aproape integral de cei în cauză.
În contextul transportării persoanelor vătămate, unul dintre bărbaţii cercetaţi, deşi nu deţinea permis, a condus în mai multe rânduri autovehicule pe drumuri publice, din judeţul Constanţa.
Actele de urmărire penală au mai relevat faptul că, în intervalul august - octombrie 2024, un alt bărbat cercetat, cunoscând vârstele celor două victime minore (16 şi 17 ani), ar fi întreţinut acte sexuale cu acestea.
De asemenea, în perioadele 2017 - 2024 şi 2021 - 2024, aceleaşi 4 persoane (trei bărbaţi şi o femeie) ar fi obţinut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către două tinere, atât în România, cât şi pe teritoriul Germaniei, iar în cursul anului 2024, la diferite intervale de timp, alte 5 persoane (4 bărbaţi şi o femeie), ar fi adăpostit şi transportat cele trei persoane vătămate în diferite locaţii şi ar fi racolat clienţi, obţinând astfel diverse sume de bani din practicarea prostituţiei de către victime.
În sarcina unei alte persoane s-a reţinut că, în perioada 2020 - 2024, ar fi determinat o tânără să practice prostituţia, în judeţul Constanţa şi şi-ar fi însuşit o parte din sumele de bani obţinute din activitatea infracţională.
Au fost efectuate 27 de percheziţii domiciliare şi au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă.
Totodată, în locuinţa a două dintre persoanele cercetate (un bărbat şi o femeie) au fost descoperite cantităţi de canabis, un grinder, un cântar electronic, precum şi obiecte purtând urme de substanţă.
La datele de 10 şi 11 decembrie 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea a 9 persoane şi măsura controlului judiciar faţă de alte 2 persoane (nouă bărbaţi şi două femei).
Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa a dispus arestarea preventivă a 3 dintre persoanele reţinute, arestul la domiciliu a altor 4 persoane, pentru 30 de zile şi măsura controlului judiciar, faţă de alte 2 persoane.
Cu privire la ultima încheiere a instanţei, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa au formulat contestaţie.
Activităţile au fost efectuate cu sprijinul poliţiştilor brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Galaţi şi Cluj, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.