logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române

PESTE 1.000 DE KILOGRAME DE ARTICOLE PIROTEHNICE, DESCOPERITE ŞI INDISPONIBILIZATE DE POLIŢIŞTI

Ieri, 11 decembrie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş au continuat cercetările într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, privind săvârşirea infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.

Video - https://youtu.be/3Ay8X-bDOBs

Astfel, în baza autorizării emise de către instanţa competentă, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş şi al specialiştilor criminalişti, au efectuat o percheziţie domiciliară, în comuna Bascov, la locuinţa unui bărbat, de 48 de ani, care ar fi oferit spre vânzare, articole pirotehnice, inclusiv din categorii supuse autorizării, fără a avea calitatea necesară.

În urma percheziţiei la locuinţa din comuna Bascov, au fost descoperite şi ridicate articole pirotehnice din categoriile F2 şi F3 (respectiv baterii de artificii şi petarde), în cantitate totală de aproximativ 310 kilograme.

Articolele pirotehnice identificate cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârşite şi luarea măsurilor legale care se impun.

Totodată, în baza Planului de Acţiune 'PIROTEHNIC 2024', în aceeaşi zi, a fost efectuat un control la o societate comercială din parcarea unui centru comercial, din municipiul Piteşti şi s-a constatat faptul că reprezentanţii persoanei juridice comercializau către publicul larg articole pirotehnice, destinate utilizării doar de către pirotehnicieni.

Astfel, au fost descoperite 730 de kg de materiale pirotehnice, din categoria F2 şi F3, pe care societatea nu era autorizată să le deţină sau să le comercializeze.

Articolele pirotehnice au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, fiind totodată întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializarea către publicul larg de articole pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Reamintim faptul că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine şi siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Articolele pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1 nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, utilizarea acestora fiind permisă în cazuri deosebite, de către persoanele aflate în pericol, pentru îndepărtarea animalelor agresive sau sălbatice, de către fermieri sau de alte categorii profesionale ce utilizează astfel de articole pirotehnice în scop tehnic.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Comercializarea de către orice persoană neautorizată de articole pirotehnice din orice categorie, constituie infracţiune ce se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă. Aceeaşi pedeapsă este aplicabilă şi în cazul comercializării de materiale pirotehnice din categoria F1 şi P1 minorilor.
Afisari: 30

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.