Comunicat de presă - Consiliul Naţional al Audiovizualului
Contrar afirmaţiei postului Realitatea Plus, conform căreia CNA a decis întreruperea emisiei, precizăm că există o decizie a Consiliului adoptată în urmă cu un an şi şapte luni prin care s-a stabilit, conform legii, difuzarea textului sancţiunii în ziua de 18 mai 2023, timp de 10 minute, în intervalul orar 19.00 - 19.10, iar NU întreruperea emisiei.
Situaţia de fapt este următoarea:
Întrunit în şedinţa publică din data de 11.05.2023, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să aplice sancţiunea prevăzută de art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul obligării radiodifuzorului de a difuza în ziua de 18 mai 2023, timp de 10 minute, în intervalul orar 19.00 - 19.10, pe postul de televiziune REALITATEA PLUS/REALITATEA PLUS HD, textul Deciziei nr. 356/2023 ( https://www.cna.ro/IMG/pdf/Decizia_356-4.pdf ).
În data de 15 mai 2023, radiodifuzorul a formulat la Curtea de Apel Bucureşti o cerere de Ordonanţă Preşedinţială prin care a solicitat suspendarea efectelor Deciziei CNA nr. 356/2023, în sensul de a nu difuza textul sancţiunii aplicate prin decizia mai sus-menţionată, formându-se dosarul 3229/2/2023, care a avut termen la data de 17.05.2023, ora 12:00.
La acest termen, radiodifuzorul şi-a modificat oral cererea de chemare în judecată, solicitând suspendarea executării deciziei, nu în baza unei Ordonanţe Preşedinţiale, ci în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, Legea contenciosului administrativ, acordându-se termen la data de 18.05.2023.
La termenul din data de 18.05.2023, prin Hotărârea Civilă nr. 858/2023, instanţa a admis cererea radiodifuzorului şi a dispus suspendarea executării Deciziei CNA 356/2023 până la pronunţarea hotărârii definitive asupra contestaţiei împotriva deciziei mai sus-menţionate, deşi la această dată nu era formulată nicio contestaţie privind anularea Deciziei CNA 356/2023, ci doar suspendarea acesteia.
Cu toate că, în zilele de 22.05, 24.05 şi 25.05.2023, CNA a solicitat instanţei de judecată redactarea cu celeritate a Hotărârii Civile nr. 858/2023, întrucât cauza a fost soluţionată în regim de urgenţă, abia în data de 31.05.2023 CNA a primit Hotărârea Civilă nr. 858/2023.
Recursul CNA împotriva Hotărârii Civile nr. 858/2023 a fost formulat în data de 06.06.2023 şi a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 01.11.2023.
Prin Decizia nr. 4963/01.11.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de CNA, a casat Hotărârea Civilă nr. 858/2023 şi, pe fondul cauzei, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei CNA 356/2023 formulată de radiodifuzor.
Ţinând cont de soluţia Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie, la data de 08.11.2023, prin adresa 12429, CNA a pus în vedere radiodifuzorului să execute de îndată obligaţia stabilită prin Decizia de sancţionare nr. 356/2023, respectiv de a difuza timp de 10 minute, între orele 19:00 - 19:10, numai textul prevăzut la art. 3 al acesteia
Pentru refuzul de a pune în aplicare dispoziţiile Deciziei CNA 356/2023, respectiv de a difuza timp de 10 minute, între orele 19:00 - 19:10, numai textul prevăzut la art. 3 al acesteia, radiodifuzorul a fost sancţionat succesiv, de trei ori, în temeiul art. 931 alin. (1) din Legea audiovizualului, prin:
- Decizia nr. 52 din 23.01.2024 - privind AMENDAREA cu 2.500 lei; (https://www.cna.ro/IMG/pdf/Decizia_52.pdf)
- Decizia nr. 83 din 13.02.2024 - privind AMENDAREA cu 5.000 lei; (https://www.cna.ro/IMG/pdf/Decizia_83.pdf)
- Decizia nr. 141 din 26.03.2024 - privind AMENDAREA cu 7.500 lei (https://www.cna.ro/IMG/pdf/Decizia_141.pdf).
Consiliul Naţional al Audiovizualului
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) este garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, competenţele sale fiind stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Misiunea CNA este de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului. Pentru mai multe detalii despre activitatea CNA accesaţi www.cna.ro .
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.