logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru

Investiţie pentru reabilitarea patrimoniului regional prin Programul Regiunea Centru 2021-2027

Peste 4 milioane euro pentru reabilitarea şi restaurarea Ansamblului Bisericii Evanghelice din localitatea Batoş, Mureş

Localitatea Batos este atestată documentar din anul 1319, iar Biserica sa fortificată, de rit evanghelic, a fost clădită în stil gotic între anii 1380 şi 1450, în timp ce zidul de fortificaţie a fost construit după alte două secole, în 1636. Pentru revitalizarea acestui obiectiv unic din nordul judeţului Mureş, situat la graniţa cu judeţul Bistriţa-Năsăud, comunitatea locală şi-a propus, la iniţiativa Parohiei Evanghelice CA, realizarea unor investiţii care să repună monumentul în atenţia turiştilor care vizitează această parte a Transilvaniei, valorizând şi tradiţiile deosebite din zona colinară de la ieşirea vestică a Parcului Natural Defileul Mureşului.

Proiectul 'Reabilitarea şi restaurarea ansamblului bisericii evanghelice - biserica, turnul-clopotniţă, zidul de incintă, construire anexă grupuri sanitare şi amenajarea terenului aferent din loc. Batos, jud. Mureş' are o valoare totală de aproape 4,75 milioane euro. Obiectivul general vizat de investiţii constă în valorificarea durabilă a întregului monument, ca urmare a conservării şi restaurării clădirii Bisericii Evanghelice, a turnului clopotniţă şi a zidului de incintă, inclusiv construirea unor facilităţi sociale, pe lângă amenajarea terenului aferent. Astfel, comunitatea locală din comuna mureşeană Batos speră să diversifice oferta turistică, stimulând dezvoltarea locală.

'Zona de nord a judeţului Mureş, în partea de vest a Defileului râului cu acelaşi nume, dispune de un potenţial turistic insuficient valorificat. Conservarea moştenirii culturale - dezvoltată pe parcursul a şase secole de etnicii saşi - va favoriza dezvoltarea turismului, revenirea în zonă a urmaşilor celor care au părăsit acest areal şi perpetuarea unor tradiţii unice. Sunt necesare investiţii importante, dar sub o monitorizare atentă, pentru a se asigura menţinerea unor standarde înalte de conservare. Implementarea acestui proiect poate aduce valoare adăugată din punct de vedere economic, social şi cultural pentru întreaga Regiune, nu doar la nivelul comunei Batos şi a judeţului Mureş.

În cadrul liniei de finanţare pentru obiective de patrimoniu istoric a Programului 'Regiunea Centru' se vor investi în total peste 25 milioane euro, prin 9 contracte coordonate de ADR Centru, în calitate de Autoritate de Management a acestui Program. Fondurile europene sunt destinate, în acest caz, reintroducerii în circuitele turistice a unor monumente din judeţele Alba, Braşov, Mureş şi Sibiu. Revitalizarea acestor obiective nu se limitează doar la reconstrucţie ci asigură şi punerea în valoare a patrimoniului local, oferind o nouă valenţă turismului cultural, care încurajează oamenii să se preocupe de identitatea lor, pe baza reperelor unice din trecut.

Prin acest proiect, localnicii vor fi implicaţi direct în diverse activităţi tradiţionale în arealul ansamblului monumental reabilitat. Pe de altă parte, turiştii vor găsi pe traseul dintre municipiile Reghin şi Bistriţa un monument atractiv, unde vor putea participa la Sărbătoarea tradiţională a Mărului sau la degustări de vinuri din renumitele podgorii ale Transilvaniei', a declarat - după semnarea contractului de finanţare pentru Ansamblul Bisericii Evanghelice Batos - domnul Simion Creţu, Director general ADR Centru.

Biserica Evanghelica CA din Batos este un monument cuprins în Lista Monumentelor Istorice sub nr. 3296. Construcţia ei a fost începută în secolul XIV, iar din această perioadă se mai păstrează doar corul bisericii. După un incendiu devastator în 1728, biserica a fost refăcută abia în 1781-1782, nava principală fiind boltită în stil baroc. Galeriile s-au înălţat şi în 1867 a fost edificat altarul, în stil neogotic. Orga bisericii datează din 1902. Un zid puternic din piatră şi cărămidă împrejmuieşte de peste 4 secole biserica şi casa parohială.

Turnul nu formează corp comun cu biserica, ci se înalţă deasupra zidului, în apropierea porţii principale. Prima consolidare a bisericii s-a făcut în secolul XIX, iar în ultimii ani s-au efectuat doar reparaţii la acoperişul bisericii, fiind realizată şi o centură de consolidare. De aceea, acum, monumentul prezintă o suită de degradări şi deficienţe, care împiedică dezvoltarea ansamblului ca obiectiv de reper în regiune, în ciuda importanţei, vechimii, valorii şi unicităţii sale.

Proiectul 'Reabilitarea şi restaurarea ansamblului bisericii evanghelice - biserica, turnul-clopotniţă, zidul de incintă, construire anexă grupuri sanitare şi amenajarea terenului aferent din loc. Batos, jud. Mureş' este finanţat în cadrul Programului 'Regiunea Centru' 2021 - 2027, Prioritatea 7 - O REGIUNE CU TURISM SUSTENABIL, respectiv Acţiunea 7.1 - Dezvoltarea durabilă a comunităţilor rurale prin punerea în valoare a potenţialului lor turistic natural şi cultural, prin Intervenţia 7.1.1 - Conservarea, protecţia şi punerea în valoare a patrimoniului cultural UNESCO şi de clasă A. Cererea de finanţare a fost depusă în parteneriat de Parohia Evanghelică C.A. Batos şi UAT Comuna Batos, având o valoare totală de 23.704.953,74 lei, din care suma de 17.311.911,11 lei reprezintă valoarea fondurilor nerambursabile solicitate pentru implementarea proiectului. Contractul de finanţare a fost semnată de domnul Iohann ZEY, Preot Paroh, reprezentând Parteneriatul beneficiar al finanţării şi de către domnul Simion Creţu, reprezentând Instituţia finanţatoare.

Fondurile europene vor fi utilizate pentru intervenţii vizând infrastructura imobilului, amenajarea terenului; amenajări pentru protecţia mediului şi racordarea la utilităţi. La construcţii vor fi reabilitate componentele arhitecturale, componentele artistice din piatră şi lemn, precum şi structurile portante, pe lângă modernizarea şi mascarea instalaţiilor tehnice. Pe lângă acestea se vor realiza mai multe activităţi de tip 'soft', la fel de importante precum lucrările de reabilitare, pentru promovarea monumentului, inclusiv aplicaţii digitale şi activităţi tematice destinate evenimentelor tradiţionale ale zonei.

****

Pentru mai multe detalii, puteţi consulta fişa de proiect ataşată. Dacă doriţi informaţii în timp real despre PR Centru şi alte oportunităţi, puteţi instala aplicaţia ProCentru, disponibilă pe Android sau iOS. Pe website-ul programului www.regiocentru.ro, în secţiunile Implementare Program sau Comunicare, găsiţi mai multe situaţii, informări, Harta contractelor RegioCentru şi listele de beneficiari.
Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.