Comunicat de presă - Opera Naţională Bucureşti
Musicalul 'Shrek', una dintre cele mai faimoase şi emoţionante poveşti din toate timpurile, câştigătoare a premiului Oscar pentru cel mai bun film animat, se reîntoarce pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în data de 19 şi 20 decembrie, de la ora 11:00. Din distribuţie fac parte artişti consacraţi precum Dan Helciug, care va intepreta rolul căpcăunului morocănos, dar simpatic, alături de Oana Laura Gabriela şi Bianca Purcărea în rolul Fionei, Adrian Nour (Măgăruşul), Julie Mayaya (Dragoniţa), Andrei Petre şi Ernest Fazekaş (Lord Farquuad). Spectacolul este produs de Opera Naţională Bucureşti şi Musicals.ro, aceeaşi echipă din spatele altor producţii de mare succes, precum 'Fantoma de la Operă', 'Mamma Mia' şi 'My Fair Lady'.
Plasat într-o lume mitică din vremuri demult apuse, musicalul Shrek spune povestea unui căpcăun uriaş şi verde, care, după ce a fost batjocorit şi temut întreaga lui viaţă de orice şi oricine i-a trecut prin cale, se retrage într-o mlaştină ca să îşi trăiască viaţa găsind bucurie în izolare. Destinul lui se schimbă pe măsură ce factori externi îl determină să iasă din zona de confort, să evolueze şi, în final, să înceapă să înţeleagă mai bine valoarea prieteniei şi a iubirii.
'Musicalul Shrek va avea parte de scenografii dinamice, costume elaborate, coregrafii cu personalitate, efecte de scenă, lumini şi video care vor da spectacolului un aer actual, dar şi o estetică relevantă lumii digitale a secolului nostru. Shrek este un spectacol destinat întregii familii, care vă va amuza, vă va surprinde, dar în acelaşi timp care invită la introspecţie şi explorarea propriilor emoţii. Este un spectacol despre prietenie şi despre diferenţa dintre aparenţă şi esenţă, o metaforă a transformărilor prin care trece umanitatea, practic o nouă reafirmare a poveştilor copilăriei noastre', declară organizatorii.
Shrek va avea o durată de trei ore, cu pauză, având la bază filmul animat cu acelaşi nume produs de DreamWorks Animation şi cartea lui William Steig. Musicalul Shrek a fost produs iniţial pe Broadway de DreamWorks Theatricals şi Neal Stree Productions. Vârsta minimă recomandată este de opt ani.
Biletele la spectacol sunt puse în vânzare pe site-ul Operei Naţionale Bucureşti (https://operanb.ro/spectacol/shrek-musical) şi pornesc de la 125 lei.
Regia: Răzvan Ioan Dincă
Muzică: Jeanine Tesori
Libret: David Lindsay-Abaire
Dirijor: Daniel Jinga
Scenograf decor şi costume: Gary McCann
Coregraf: Violeta Dincă
Regizor secund: Raluca Popa
Coregraf secund: Florin Tănase
Traducerea şi adaptarea: Ernest Fazekas
Lighting designer: Daniel Klinger
Video designer: Vali Chincişan
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, BCR, Retele Electrice Muntenia şi PPC Romania
Parteneri: Laguna, Market Aroma, Yokko The Fashion Store, Secuiana, Marelbo, Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Electrolux, Techir, Sansha
Partener de mobilitate: Suzuki
Parteneri media: Digi24, Europa FM, Euronews România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile şi Nopţi, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News Bucureşti, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, Bucureşti Business, Reuşita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, Romania Journal, CursDeGuvernare, Grupul de Presă SEMNAL, Nine O'Clock, Mediatrust
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].