Comunicat de presă - Spitalul Clinic Colentina
- Secţia Neurochirurgie;
- Secţia Hematologie I;
- Secţia Clinică Ortopedie I;
- Secţia Clinică Ortopedie II;
- Compartiment ORL;
- Compartiment chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.
Decizia s-a impus ca urmare a faptului că Spitalul Clinic Colentina aşteaptă în prezent eliberarea unei noi autorizaţii de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSP-MB), care să includă şi secţiile şi compartimentele sus-menţionate.
Conducerea spitalului este în contact permanent cu reprezentanţii DSP-MB, şi există toate premisele pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare la finalul acestei săptămâni şi reluarea activităţii normale, inclusiv a internărilor, la începutul săptămânii viitoare.
Precizăm faptul că pacienţii internaţi în prezent vor fi trataţi de personalul medical cu grijă şi profesionalism, ca şi până acum, urmând a fi externaţi treptat, pe măsură ce afecţiunile medicale pentru care sunt trataţi se vor vindeca sau ameliora.
Pacienţii programaţi şi care temporar nu vor putea beneficia de internare vor fi reprogramaţi în cel mai scurt timp, după obţinerea Autorizaţiei Sanitare de Funcţionare.
Ne cerem scuze pentru orice dificultăţi create pacienţilor şi îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru ca această perioadă să fie cât mai scurtă, prioritatea noastră fiind întotdeauna sănătatea şi siguranţa celor pe care îi tratăm.
ECHIPA SPITALULUI CLINIC COLENTINA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.