Comunicat de presă - UNICEF
Bucureşti, 6 decembrie 2024 - UNICEF şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor au semnat astăzi un Memorandum care marchează un pas important în consolidarea eforturilor comune pentru protecţia şi promovarea drepturilor copiilor aflaţi în executarea măsurilor educative privative de libertate. Acest parteneriat reflectă angajamentul ambelor instituţii de a contribui la reintegrarea socială a acestora, în conformitate cu Convenţia cu privire la drepturile copilului.
Memorandumul stabileşte un cadru de cooperare, bazat pe schimbul de cunoştinţe, resurse şi bune practici, precum şi pe dezvoltarea de proiecte şi programe comune menite să asigure accesul copiilor la educaţie incluzivă, sprijin psihologic şi social, şi pregătirea pentru o reintegrare eficientă în societate.
Din partea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, dr. Ioana Mihaela Morar, chestor de poliţie penitenciară, Director General adjunct, a subliniat: 'Semnarea acestui Memorandum consolidează colaborarea interinstituţională şi subliniază importanţa unei abordări coordonate pentru a sprijini reintegrarea socială a minorilor. Împreună cu UNICEF, ne angajăm să îmbunătăţim premisele legale şi materiale pentru reintegrarea cu succes a copiilor în comunitate.'
'Această colaborare reprezintă o oportunitate de a transforma viaţa copiilor aflaţi în detenţie, oferindu-le şansa de a-şi construi un viitor mai bun,' a declarat Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România. 'Prin acest parteneriat reafirmăm angajamentul nostru de a asigura respectarea drepturilor fiecărui copil, în orice circumstanţă s-ar afla.'
Principalele obiective ale parteneriatului includ:
* Dezvoltarea şi implementarea iniţiativelor comune pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, accesului la educaţie incluzivă şi sprijinirea reintegrării sociale a copiilor aflaţi în măsuri privative de libertate.
* Consolidarea capacităţilor pentru dezvoltarea expertizei instituţionale în domeniul protecţiei drepturilor copilului, promovării educaţiei incluzive şi facilitării reintegrării sociale.
* Dezvoltarea şi promovarea de politici, inclusiv generarea de date şi cunoştinţe, care protejează drepturile copiilor care au încălcat legea şi promovează alternative la măsurile privative de libertate.
Acest Memorandum este semnat în contextul unor eforturi mai ample ale UNICEF şi ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de a contribui la un sistem de justiţie prietenos copiilor şi de a sprijini obiectivele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, cu accent pe Obiectivul 16 - Pace, Justiţie şi Instituţii Puternice.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.