Comunicat de presă - Partidul SENS
În ceea ce priveşte alegerile parlamentare, partidul SENS a făcut o sesizare la BEC prin care am solicitat atât renumărarea voturilor în anumite circumscripţii, cât şi anularea alegerilor parlamentare pentru fraudă electorală, formulată strict în raport cu partidul POT.
Sesizarea noastră care a existat încă din data de 4 decembrie a vizat întocmai aplicarea aceloraşi practici ilegale în lumina investigaţiei Comisiei Europene şi a suspiciunii relevante de imixtiune a unui actor statal extern în procesul electoral. Aşteptam deciziile şi în cazul scrutinului parlamentar.
Facem totodată un apel la autorităţi să îşi facă datoria şi în privinţa încălcării repetate a OUG nr. 31/ 2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 217 /2015.
Suntem conştienţi că decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale poate genera o situaţie tensionată în societate şi emoţii puternice, de aceea vă îndemnăm să rămâneţi în siguranţă.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.