Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române
La data de 5 decembrie 2024, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată, împreună cu procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, au efectuat 4 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti, judeţele Ilfov şi Giurgiu şi au pus în executare 3 mandate de aducere, pe numele unor persoane cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi şantaj în formă continuată.
Video - https://youtu.be/g6t0jhN7XvM
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, în cursul lunii ianuarie 2021, persoanele cercetate ar fi constituit un grup infracţional la care, ulterior, ar fi aderat şi alte persoane, cu scopul şantajării unui administrator al unei societăţi comerciale, în vederea constrângerii acestuia să renunţe la administrarea societăţii pe care o deţinea, societate concurentă aceleia administrate de una dintre persoanele cercetate, pentru a beneficia de profituri mai mari.
În fapt s-a reţinut că, la începutul lunii ianuarie 2021, persoanele cercetate ar fi oferit 10.000 de euro unei alte persoane, având calitatea de martor în cauză, pentru ca aceasta să se ocupe de provocarea unor vătămări corporale administratorului societăţii, cu scopul de a-l determina pe acesta să înceteze activitatea societăţii comerciale pe care o deţinea.
În acest sens, martorul ar fi solicitat sprijinul altor persoane pentru a-l agresa pe administratorul societăţii, însă ar fi renunţat la punerea în aplicare a planului, iar, la data de 13 ianuarie 2021, ar fi realizat o înregistrare video cu înscenarea unei vătămări corporale a persoanei vătămate, pe care i-ar fi prezentat-o uneia dintre persoanele cercetate.
Având în vedere aceeaşi rezoluţie infracţională, respectiv determinarea persoanei vătămate să înceteze activitatea societăţii sale comerciale, la data de 28 octombrie 2021, în baza unei înţelegeri prealabile, persoanele cercetate s-ar fi deplasat la adresa unde locuieşte persoana vătămată, ar fi blocat autovehiculul cu care se deplasa un angajat al acesteia şi i-ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă şi indirect persoanei vătămate.
Persoanele cercetate i-ar fi spus angajatului să nu mai efectueze pe viitor astfel de transporturi pentru persoana vătămată. În acelaşi context, una dintre persoanele cercetate ar fi exercitat şi acte de violenţă fizică asupra angajatului persoanei vătămate.
De asemenea, în materializarea activităţii infracţionale desfăşurate, pe fondul situaţiei conflictuale existente, persoanele cercetate ar fi exercitat asupra persoanei vătămate şi a angajaţilor societăţii acesteia, acţiuni violente şi ameninţări, toate cu scopul vădit de determinare a încetării activităţii comerciale societăţii în cauză.
Persoanele cercetate au fost conduse la sediul Structurii Centrale a D.I.I.C.O.T, pentru aducerea la cunoştinţă a învinuirilor formulate şi dispunerii de măsuri procesual-penale şi procedurale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi şantaj în formă continuată.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 3 telefoane mobile şi materiale pirotehnice/artificii neomologate, precum şi alte mijloace de probă.
În cursul acestei zile, procurorii D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală au dispus faţă de cele 3 persoane măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.