Comunicat de presă - Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului
Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a sesizat Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul medicului care a refuzat să îl opereze pe Andrei Drăgan băiatul de 16 ani decedat la Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu.
FACIAS cere organelor de urmărire penală să cerceteze dacă sunt şi alte persoane din conducerea Spitalului de Urgenţă Târgu Jiu care se fac vinovate şi au încălcat procedurile în vigoare prin modul în care au gestionat cazul.
Sesizarea FACIAS vizează mai multe fapte de natură penală şi a fost depusă la Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere expunerea mediatică a cazului şi complexitatea sa.
În data de 11 noiembrie 2024, Andrei Drăgan, un adolescent în vârstă de 16 ani, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu, acuzând dureri abdominale severe. După efectuarea investigaţiilor, inclusiv a unui examen tomograf, diagnosticul stabilit a fost de pneumoperitoneu, care necesita o intervenţie chirurgicală de urgenţă.
Medicul Valentin Neagu, aflat în serviciu de gardă pe specializarea chirurgie generală, a refuzat să efectueze intervenţia, invocând lipsa competenţei în chirurgie pediatrică şi a decis transferul pacientului la un spital din Craiova, o hotărâre care s-a dovedit fatală, iar Andrei a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat înainte de a primi asistenţă medicală adecvată.
Medicul Valentin Neagu a încălcat obligaţiile legale privind intervenţiile de urgenţă în cazurile pediatrice
Medicul avea obligaţia legală, dincolo de cea morală, de a interveni în această situaţie de urgenţă, chiar şi în afara competenţelor specifice, în lipsa altui personal calificat.
Această obligaţie este susţinută şi de practica Spitalului de Urgenţă din Târgu Jiu, unde urgenţele pediatrice au fost anterior tratate de către medici generalişti. Decizia medicului contravine, de asemenea, unei hotărâri a consiliului medical din 30 octombrie 2024, care stipula clar că urgenţele pediatrice trebuie gestionate local până la obţinerea unui punct de vedere de la Colegiul Medicilor.
Argumentele invocate de medicul Valentin Neagu, privind depăşirea competenţei, nu sunt fondate, Legea 95/2006 fiind clară în acest sens, Art. 63, alin. 4 prevede că 'Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară'.
Denunţul penal vizează conducerea spitalului şi serviciile de ambulanţă pentru gestionarea defectuoasă a cazului
FACIAS subliniază că responsabilitatea pentru această tragedie nu revine exclusiv medicului Valentin Neagu. Denunţul penal include şi persoane din conducerea spitalului şi a serviciilor de ambulanţă, care nu au asigurat condiţiile necesare pentru tratarea pacientului în timp util.
Deficienţele sistemice, inclusiv lipsa personalului calificat şi gestionarea defectuoasă a transferului medical, au contribuit la decesul lui Andrei Drăgan.
Trebuie să avem toleranţă zero pentru astfel de cazuri, iar cei vinovaţi trebuie să fie traşi la răspundere, pentru a nu crea premisele ca o astfel de conduită să devină un fenomen generalizat.
Biroul de Presă FACIAS
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.