Comunicat de presă - Alianţa pentru Unirea Românilor
România a ajuns astăzi într-un punct extrem de primejdios pentru existenţa statului român şi a unei societăţi democratice la meridian românesc. Prin decizia CCR s-a pus capăt posibilităţii cetăţenilor de a-şi exercita dreptul fundamental de a-şi alege liderul suprem printr-un proces democratic, liber şi suveran.
'Astăzi nu mai vorbim despre un proces electoral, ci despre o nevoie urgentă de resetare totală a ordinii constituţionale în ţară. România nu poate continua pe acest drum al anihilării democraţiei, dictat de interese străine care ignoră voinţa legitimă a poporului nostru, ' a declarat Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR şi europarlamentar.
Liderul AUR a subliniat că reluarea procedurii de alegere a unui nou preşedinte, fără o consultare reală a cetăţenilor, nu reprezintă decât o 'caricatură de proces democratic'.
'Tragem un semnal de alarmă cu privire la abuzul făcut azi prin Curtea Constituţională, care a fost transformată într-un instrument de luptă politică, deschizând astfel calea pentru noi abuzuri', a avertizat Claudiu Târziu.
'Nu avem certitudinea că alegerile care vor fi reluate vor fi organizate în mod corect şi nu vor fi la rândul lor anulate, în cazul în care se califică în turul doi un candidat care deranjează sistemul. În acest moment, există riscul să se facă acţioneze împotriva tuturor candidaţilor şi partidelor politice care nu au pactizat cu găştile de pradă care ţin captive statul român', a subliniat Claudiu Târziu.
Potrivit liderului AUR, decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale este una fără precedent în ultimii 35 de ani şi încă una nejustificată şi inacceptabilă într-un context democratic sănătos.
'Situaţia este una ilegitimă, din â90 nu s-au mai făcut astfel de abuzuri, care implică măsuri aberante. Ce vom face cu mandatul preşedintelui, cine va conduce România, cine o să numească premierul, cine va gira pentru o nouă guvernare ? Iată întrebări la care nu ştim răspunsul şi care sunt în măsură să ne îngrijoreze în legătură cu viitorul democraţiei din România', a menţionat Claudiu Târziu.
În final, Claudiu Târziu a făcut apel la calm şi la acţiuni pe cale instituţională.
'Noi, AUR, suntem cei care vom respecta întotdeauna legea şi care vom acţiona numai în cadrul instituţiilor statului. Aceste instituţii trebuie să funcţioneze pe principii de legalitate şi democratice. Prin urmare, efortul nostru este de a le determina să se întoarcă la acest mod de funcţionare. Avem mijloacele necesare, suntem partid parlamentar, avem reprezentare în Parlamentul European, ne putem face auzită vocea şi respectată voinţa de a reinstaura democraţia' - a încheiat el.
Departamentul de comunicare al Alianţei pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.