logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş

Compartimentul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a finalizat cercetările în dosarul având ca obiect infracţiunea de trafic de migranţi, faptă prev. de art. 263. Alin. 1 şi 2 lit. a C.p.

În cauză s-a dispus trimiterea în judecată a doi inculpaţi, unul cercetat în stare de arest preventiv, iar celălalt sub măsura preventivă a controlului judiciar, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de migranţi în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 263 alin. 1 şi alin. 2 lit. a C.p. cu aplic. Art. 35 alin. 1 C.p, respectiv trafic de migranţi, faptă prev. de art. 263. Alin. 1 şi 2 lit. a C.p.

Din probatoriul administrat de procurorul de caz a rezultat următoarea situaţie de fapt:

În perioada 18.10.2023 - 16.09.2024, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în vederea obţinerii unor foloase patrimoniale, primul inculpat a transportat, îndrumat şi adăpostit 3 grupuri diferite de migranţi de origine afro-asiatică, în scopul trecerii ulterioare de către aceştia în mod ilegal a frontierei de stat dintre România şi Ungaria sau România şi Serbia.

Cu privire la cel de-al doilea inculpat s-a reţinut că în data de 03.04.2024, a îndrumat, călăuzit şi transportat trei migranţi, cetăţeni vietnamezi, după ce aceştia au trecut fraudulos frontiera din Bulgaria în România.

Astfel, inculpatul i-a îndrumat şi călăuzit până la punctul de întâlnire cu primul inculpat, după care împreună i-au transportat cu un autoturismul marca VW până în mun. Motru, judeţul Gorj şi unde i-au adăpostit pentru o noapte. Inculpatul a rămas cu cei trei migranţi până în data de 04.04.2024, în jurul orei 16.00, când au fost preluaţi de către primul inculpat şi transportaţi în municipiul Timişoara, judeţul Timiş, de unde urmau să treacă ilegal frontiera de stat cu ajutorul acestuia.

Menţionăm că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalul Timiş.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Afisari: 55

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.