Comunicat de presă - Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse
Cinci organizaţii de excepţie din societatea civilă au fost premiate cu Ordinul 'Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social' în grad de 'Cavaler'
Ieri, la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a avut loc o ceremonie specială prin care au fost celebrate eforturile remarcabile ale unor organizaţii şi oameni dedicaţi, care, prin activitatea lor, schimbă în bine vieţile persoanelor aflate în situaţii vulnerabilitate.
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia-Elena Intotero, împreună cu doamna Cătălina Galer, consilier prezidenţial la Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, a decernat, în numele preşedintelui României, Klaus-Werner Iohannis, Ordinul 'Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social' în grad de 'Cavaler' unui număr de cinci organizaţii de excepţie din societatea civilă: Teen Challenge; Asociaţia Blondie; Organizaţia Umanitară CONCORDIA România; Asociaţia Down Plus Bucureşti; Asociaţia Autism Voice.
'Mă simt onorată că am putut şi pot să lucrez cu aceşti îngeri, care în decursul activităţii lor au început să scrie istorie, şi istoria continuă, pentru că ei, prin tot ceea ce fac salvează vieţi. Am îndrăznit să scriu şi să recomand cinci poveşti de viaţă domnului preşedinte Klaus-Werner Iohannis şi aceste poveşti de viaţă au fost acceptate pentru a fi recompensate aşa cum este foarte bine să se întâmple la finalul acestui an pe care eu îl consider foarte important, 'Anul Avram Iancu', un simbol pentru noi, românii. Cred că fiecare reprezentant ale celor cinci ONG-uri, prin activitatea lor, este un Avram Iancu al zilelor noatre', a declarat Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.
Acest ordin reprezintă o recunoaştere a profesionalismului, altruismului şi solidarităţii de care au dat dovadă aceste organizaţii în sprijinirea celor vulnerabili.
Vă prezentăm pe scurt cele cinci poveşti impresionante ale celor care stau în spatele acestor organizaţii:
* Adelina Toncean, fondatoarea Asociaţiei Blondie, este o inspiraţie vie pentru umanitate şi empatie. După ce l-a adoptat pe Cristi, un băieţel cu malformaţii cardiace grave, şi-a dedicat viaţa copiilor aflaţi în situaţii medicale critice şi părăsiţi în spitale. Prin Asociaţia Blondie, înfiinţată în 2019, Adelina a creat programe care oferă tratamente medicale de urgenţă şi sprijin emoţional, inclusiv prin zboruri medicale către clinici internaţionale. În doar patru ani şi jumătate, peste 700 de pacienţi au primit o şansă la viaţă datorită eforturilor ei. De la caravane pentru monitorizarea sarcinilor la proiectul 'Şi eu sunt Blondie', care aduce voluntari alături de copiii singuri în spitale, Adelina redefineşte solidaritatea. Visul ei actual este să creeze primul serviciu de ambulanţă aeriană din România, continuând să transforme speranţa în realitate pentru cei mai vulnerabili
* Georgeta Bucur este fondatoarea Asociaţiei Down Plus Bucureşti, proiectul care, în decurs de 10 ani, a devenit un adevărat stil de viaţă. Inspirată de fiul său, Teo, care are sindrom Down, Georgeta a transformat provocările personale într-o misiune de a sprijini 60 de tineri cu dizabilităţi intelectuale să îşi descopere potenţialul şi să trăiască frumos. Cu o dedicare profundă, asociaţia a devenit un model de incluziune şi sprijin social, obţinând acreditări, licenţe şi statutul de utilitate publică. Viziunea Georgetei merge mai departe, către crearea unui complex de locuinţe şi terapii care să asigure un viitor sigur pentru aceşti tineri. Pentru Georgeta Bucur, Asociaţia înseamnă familie, iar familia înseamnă iubire, muncă şi visuri care prind viaţă. fondatoarea Asociaţiei Down Plus Bucureşti, a creat un model de incluziune socială pentru tinerii cu dizabilităţi intelectuale, inspirată de propriul fiu, Teo.
* Diana Certan este un pilon al Organizaţiei Umanitare CONCORDIA, o instituţie cu o activitate neîntreruptă de 34 de ani în sprijinul copiilor şi tinerilor vulnerabili din România. Sub coordonarea sa, organizaţia a ajutat peste 10.000 de persoane să-şi regăsească încrederea şi să înceapă o viaţă independentă, prin servicii sociale diverse: centre de zi, case familiale, locuinţe sociale, şcoli şi programe de formare profesională. Cu o viziune axată pe eradicarea sărăciei şi incluziunea socială, Diana a contribuit la crearea Reţelei Naţionale a Centrelor de Zi, care reuneşte 156 de centre din 25 de judeţe, pentru a atrage atenţia asupra necesităţii finanţării pentru copiii din medii defavorizate. Prin munca ei, Diana Certan continuă să inspire schimbare şi speranţă în comunităţile sărace, contribuind la poveşti de viaţă transformate.
* Cătălin şi Oltiţa Baciu au renunţat la o carieră promiţătoare în afaceri pentru a răspunde unei nevoi sociale urgente din România anilor '90: situaţia copiilor străzii. După ce au adoptat doi copii şi au coordonat un centru pentru fete, şi-au extins misiunea pentru a combate dependenţa de droguri în rândul tinerilor, fenomen în creştere la acea vreme. În 2001, au înfiinţat Teen Challenge România, un program inspirat din SUA şi adaptat culturii locale, devenind lideri în reabilitarea persoanelor dependente. În 22 de ani, au salvat sute de vieţi prin cele trei centre rezidenţiale şi prin campanii de prevenire desfăşurate în şcoli şi universităţi, având o rată de succes impresionantă, de peste 87%. Astăzi, ei muncesc pentru a deschide noi centre de reabilitare în fiecare judeţ din România şi pentru a extinde prevenţia la nivel naţional. Viziunea lor este clară: orice tânăr dependent poate deveni un lider capabil să transforme comunitatea din care face parte.
* Anca Dumitrescu este psiholog cu peste 20 de ani de experienţă şi primul analist comportamental certificat BCBA din România. Activist şi formator naţional, Anca a coordonat reglementarea analizei comportamentale aplicate (ABA) şi a fondat Institutul ABA România, creând un standard naţional pentru serviciile dedicate copiilor şi tinerilor cu autism. Ca preşedinte al Autism Voice şi coordonator al Conferinţei Internaţionale ABA, contribuie constant la dezvoltarea profesională a specialiştilor şi la îmbunătăţirea accesului la terapie. Este un promotor dedicat al decontării serviciilor ABA şi al integrării persoanelor vulnerabile în societate. Mamă a doi copii, Anca Dumitrescu rămâne o sursă de inspiraţie prin abordarea pragmatică şi pasionată a sănătăţii mintale şi educaţiei. Pionier al analizei comportamentale aplicate (ABA) în România şi preşedinte al Autism Voice, continuă să îmbunătăţească accesul la terapie pentru copiii cu autism şi să promoveze standarde naţionale de excelenţă.
Felicitări tuturor celor premiaţi: Cătălin şi Oltiţa Baciu, Adelina Toncean, Diana Certan, Georgeta Bucur şi Anca Dumitrescu!
Prin implicarea şi devotamentul lor, aceşti lideri contribuie exemplar la dezvoltarea unei societăţi mai solidare şi mai incluzive.
Această zi ne reaminteşte importanţa sprijinirii acţiunilor care fac diferenţa în vieţile celor vulnerabili şi ne inspiră să continuăm să lucrăm împreună pentru un viitor mai bun.
Serviciul Comunicare, Relaţii cu Publicul şi Registratură
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.