Comunicat de presă - IPJ Tulcea
Biroul Siguranţă Şcolară al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, a desfăşurat în această perioadă un număr de 9 activităţi preventive în cadrul şcolilor din judeţul Tulcea, având ca scop prevenirea victimizării minorilor.
În cadrul acestor activităţi, am adus în atenţia elevilor un fenomen viral periculos, cunoscut sub denumirea generică de 'SUPERMAN CHALLENGE', care a ajuns şi în România, inclusiv în judeţul Tulcea.
Acest joc implică aruncarea elevilor de la diverse înălţimi, ceea ce poate conduce la riscuri semnificative, inclusiv la producerea de răni grave.
Consecinţele acestei activităţi pot fi devastatoare, incluzând fracturarea membrelor, paralizii, răni severe şi chiar infirmităţi permanente.
De asemenea, faptele ce derivă din participarea la acest joc pot fi încadrate conform Codului Penal la vătămare corporală din culpă, fiind pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Poliţia Română, prin intermediul poliţiştilor din cadrul Biroului de Siguranţă Şcolară, se implică activ în prevenirea şi informarea cu privire la acest fenomen.
Facem apel la responsabilitate şi atenţie din partea tuturor: elevi, părinţi şi cadre didactice.
Este esenţial să conştientizăm riscurile acestui joc şi implicaţiile grave pe care le poate avea asupra viitorului copiilor noştri.
Transmitem un mesaj clar elevilor: nu participaţi la astfel de provocări periculoase!
Dragi părinţi, vă îndemnăm să purtaţi discuţii cu adolescenţii despre aceste subiecte şi să rămâneţi implicaţi în activităţile lor.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.